Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnaliştii publicaţiilor din trustul Intact, evaluaţi online

Publicat in Adevarul, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Azi după-amiază, toţi ziariştii de la "Jurnalul Naţional" şi-au susţinut "examenele" de evaluare. Surse din redacţiile trustului au declarat că testele au fost online, iar întrebările au fost strict jurnalistice.

În rândul jurnaliştilor din trustul Intact se vehiculează informaţii despre disponibilizări iminente, din motive financiare. Cele mai afectate de restructurări vor fi redacţiile "Jurnalul Naţional" şi fin.ro (fost Financiarul).

Marius Tucă, directorul "Jurnalului Naţional" a refuzat să comenteze informaţiile, pe motiv că nu ar fi persoana cea mai potrivită pentru a face acest lucru, deşi face parte din Comitetul Director care coordonează activitatea tuturor publicaţiilor din trust.

Gabriela Vrânceanu Firea Pandele şi Radu Preda, ambii din conducerea fin.ro şi "Săptămâna Financiară", au refuzat, de asemenea, să facă vreun comentariu. De altfel, Gabriela Firea a intrat, de la 1 noiembrie 2011, în concediu medical. Problemele financiare pentru trustul Intact sunt mai vechi.

Din 29 august 2011, cotidianul Fin.ro nu a mai apărut pe print, ci doar online. În urma unui proces de restructurare, redacţiile publicaţiilor Săptămâna Financiară şi fin.ro au fost unificate, sub conducerea aceleiaşi echipe - Gabriela Vrânceanu Firea, director general, Radu Preda, director editorial şi Edward Pastia, redactor şef.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 8 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°