Peste 20 de copii de la o grădiniţă din localitatea maramureşeană Seini sunt transportaţi, miercuri seară, la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare, fiind suspecţi de toxiinfecţie alimentară, la faţa locului fiind trimise şapte ambulanţe.
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Maramureş au informat că şapte ambulanţe au fost trimise la grădiniţa din Seini pentru a prelua copiii, iniţial anunţându-se că este vorba despre 15 copii, ulterior aflându-se că numărul acestora este mai mare, respectiv peste 20, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Medicii de la Ambulanţă au fost anunţaţi că micuţii acuză dureri de burtă şi stări de vomă, urmând să fie transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare.
Potrivit sursei citate, copiii sunt suspecţi de toxiinfecţie alimentară.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, cadrele medicale nu au dat informaţii privind cauza îmbolnăvirii copiilor.