Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de mult au simţit oamenii de afaceri creşterea economică de 3% anunţată de Băsescu pe T3

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 2 noiembrie 2011 · ·

Creşterea mai consistentă a economiei din al treilea trimestru, estimată la 3%, a fost remarcată mai ales de către oamenii de afaceri care lucrează în domeniul agricol, în turism sau care sunt exportatori, dar nu şi în segmentul construcţiilor.

Oricum, majoritatea reprezentanţilor mediului de business îşi exprimă îngrijorările pentru anul 2012.

Nici pentru ultimul trimestru al anului 2011 auspiciile nu sunt foarte favorabile, având în vedere că domeniul construcţiilor intră în "hibernare", turismul scade, iar cea mai mare parte a producţiei agricole pare să fi intrat deja în calculul PIB pe al treilea trimestru.

Cele mai importante creşteri în al treilea trimestru s-au înregistrat în agricultură - 12%, construcţii - 10% şi turism - 19%, contribuţia acestor domenii favorizând un plus al economiei de 3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, după cum a estimat recent preşedintele Traian Băsescu.

Agricultura a crescut şi a avut un rol important la creşterea economică, iar cei care au mizat pe acest domeniu au văzut efectele pozitive, spune Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai mari producători agricoli de pe piaţa locală, care a avut afaceri anul trecut de 166,6 milioane de euro.

"Este un semn bun. Cei care au mizat pe agricultură au văzut efectele pozitive. Agricultura trebuie să fie sprijinită şi respectată la valoarea pe care o are. În România mare parte din fermieri fac o agricultură competitivă. Agricultura ne ajută în momentele dificile. «Luaţi aminte»", a declarat Porumboiu.

El consideră că este bine că avem creştere economică şi se declară optimist pentru perioada următoare. "Înseamnă că lucrurile se îndreaptă. Sunt optimist. Dacă nu aş fi optimist, ce aş face? Aş trage obloanele. Optimismul este prima calitate a unui antreprenor."

La rândul lui Sorin Minea, proprietarul Angst, un business de 44 de milioane de eur

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 14 minute
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum 32 minute
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 7 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 5 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°