Festivalul Naţional Studenţesc de Dans organizat pentru a 8-a oară consecutiv la Sibiu de Casa de Cultură a Studenţilor îşi va deschide porţile joi 3 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Organizat sub formă de competiţie festivalul va reuni pe scena de la Sibiu formaţii studenţeşti ce au trecut de preselecţia din centrele universitare pe care le reprezintă.
CITIŢI ŞI:
Sibienii vor avea Târg de Crăciun timp de o lună în Centru Istoric al Sibiului
Imaginea cu preşedintele României, care face valuri pe internet este realizată de un fotograf din Sibiu
Sibianul care a menţinut legea şi ordinea în Kosovo
Astfel un număr de maxim două formaţii din centrele universitare Alba-Iulia, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Petroşani, Timişoara şi bineînţeles Sibiu se vor întrece pentru a câştiga Trofeul şi simpatia publicului.
Trofeul Festivalului este transmisibil şi a fost adjudecat până în prezent de formaţiile X-TAZY din Cluj-Napoca (2005), MICROBIS din Sibiu (2006), ELEGANCE din Iaşi (2007), M&M din Sibiu (2008), STANCE din Galaţi (2009) şi JUMP IN din Cluj-Napoca (2010). Prima şi a doua seară a Festivalului sunt dedicate competiţiei. Concursul este organizat pe cinci secţiuni (ansambluri, formaţii, grupuri, duete, solo) şi nouă genuri — Dans Clasic, Dans Modern, Dans de Caracter, Show Dans Sportiv, Dans cu temă impusă (programate în prima seară de concurs) şi — Dans Contemporan, Jazz-Dance, Show-Revue, Street-Dance (programate în a doua seară de concurs).
Juriul de specialitate va puncta originalitatea, compoziţia coregrafică, valoarea interpretativă şi impresia artistică. Ultima seară a festivalului include Gala premianţilor şi spectacolul de teatru-dans "Ultima Îmbucătură din... Dragoste" susţinut de Compania de dans Microbis. Pornind de la scene istorice, Hugo Wolff, cel care semnează coregraf