- Sportiv - nr. 884 / 2 Noiembrie, 2011 Pana in minutul 42, totul a decurs bine pe Stadionul "Ilie Oana” in intalnirea din etapa a 12-a, din Liga I, intre Petrolul Ploiesti si Steaua Bucuresti. Steaua conducea cu 1-0, dupa golul marcat, dintr-o lovitura cu capul, de Bicfalvi. In tribuna, fanii Petrolului aveau scris pe tricouri sloganul: "Nu violentei!”. In minutul 42, stelistul Cristi Tanase este acrosat in careu. Deci, lovitura clara de la 11 metri. Mingea este pusa la punctul cu var. Jucatorul stelist George Galamaz urmareste, atent, executarea loviturii. Moment in care pe stadion patrunde Stefan Dragos Enache, un fan al Petrolului, din localitatea Paulesti, un recidivist, facand parte din factiunea "Drogatii”. Se apropie si se napusteste asupra lui Galamaz, aflat cu spatele, il loveste salbatic in pometul obrazului si-l scuipa. Mihai Stoica transforma lovitura de pedeapsa: 2-0! Se dezlantuie nebunia. Scene dintr-un film de groaza. O scena de Evul Mediu! Se produce un fel de gramada, ca la rugby, avandu-l in mijloc pe agresor, caruia coechipierii lui Galamaz ii aplica o corectie severa. Jucatorii stelisti, Stanca si Martinovici, cei mai vehementi, sunt eliminati. Numai ca lucrurile nu se opresc aici. Introdus in teren dupa eliminarea portarului Stanca, Ciprian Tatarusanu devine si el tinta unei agresiuni: se prabuseste la pamant, cu arsuri in spate, lovit de o petarda. Petardele zboara pe stadion. Este momentul in care, in pofida implorarilor lui Vivi Rachita, antrenorul Petrolului, arbitrul Robert Dumitru, aplicand litera regulamentului, opreste meciul. Galamaz si Tatarusanu ajung, cu ambulanta, la Spitalul Militar din Bucuresti. Derbedeul, golanul sadea din Paulesti, este arestat, printr-un mandat de retinere pentru 29 de zile. Asa ceva nu s-a mai vazut pe un stadion! "Cazul «Bricheta»”, de pe Giulesti, fata de cele petrecute la Ploiesti, a fost floare la ure