Cu puţin timp în urmă s-a încheiat la Chişinău un festival dedicat monodramei: „Poduri de teatru". Probabil fiindcă, vorba cântecului, podurile de piatră sunt sortite dărâmării, iar pentru unul „mai nou şi mai frumos" nu mai lasă criza buget, fiindcă podurile de flori ale încetului anilor '90 s-au cam ofilit în proiect, Mihai Fusu şi Boris Cremene au încercat varianta relaţională prin teatru. Potenţialului sens geopolitic i s-au suprapus noi „capete de pod" de unit prin arta actorului singur în faţa publicului, a realului, a conotaţiilor mereu în clocot. Organizatori întru opera de pontificat (spiritual verbul propus de directorul ICR Chişinău, Petre Guran) au fost Teatrul unui Actor, al lui Mihai Fusu, şi Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" din Chişinău. Iar evenimentul s-a dorit „reluarea şi dezvoltarea festivalului internaţional de monodrame ONE MAN SHOW" fondat şi susţinut tot la Chişinău, între 1999 şi 2003, de către Dumitru Fusu.

Proiectul celor doi actori umblaţi mai prin toată lumea (şi asta se vede în relaxarea lor situaţională, dar şi în rafinamentul estetic) a adus, timp de patru zile, în variile spaţii convenţionale ori nu, nouă spectacole de pe cele două maluri ale Prutului. Dimineţile, în „Kira's Club", a fost rândul nivelului teoretic, abordat cât se poate de aplicat, fie că a fost vorba despre încercarea de definire şi de situare a monodramei, despre condiţia actorului în contemporaneitatea locală, dar şi mai extinsă, ori despre existenţa teatrului independent la Chişinău, la Bucureşti şi aiurea. Gazdele au lăsat să se înţeleagă (atunci când nu au declarat-o manifest) că văd în evoluţia mai pregnantă a trupelor independente la Chişinău soluţia în faţa unei anume mortificări a teatrului de repertoriu finanţat din bani publici. Până una-alta, dincolo de experienţele pe cont propriu, unicul gest de o ritmică funcţionalitate pare a fi Tea