Manchester a bătut Oţelul (2-0) aşa cum se aştepta toată lumea. Gălăţenii se pot mulţumi cu deja clasicul "am pierdut onorabil" - n-au luat multe
Nu-i uşor să scrii despre un meci pe care parcă îl văsuse deja toată lumea înainte să se joace. E măcar la fel de greu ca pentru crainicul stadionului să pronunţe numele gălăţenilor. Nimeni nu şi-a pus serios problema învingătorului, decât poate din obligaţie sau pasiune. Iar dacă lucrurile pot să meargă prost, aşa vor merge, ar spune Murphy. În prea puţin momente mi s-a contrazis ideea, nedreaptă altfel, cu care venisem pe Old Trafford: punctul lor cel mai de jos este totuşi peste cel mai de sus al nostru. Adică şi când joacă slab, joacă mai bine decât noi când jucăm bine.
Valencia a lovit încă din minutul 8!
United n-a jucat însă nici măcar slab aseară. A jucat fix cât avea nevoie ca să îndeplinească formalitatea la care ne gândeam cu toţii. Nici Oţelul n-a jucat slab, dar nici îndeajuns de bine ca să conteze şi în privinţa învingătorului. Mai ales că din minutul 8 era deja 1-0, pe traseul Berbatov - Jones - Valencia, ultimul îndeplinind o altă formalitatea, cea a marcării golului în poarta goală din doi metri. Instant, toţi românii din tribune s-au apucat de matematică - la un gol la opt minute, luăm vreo 11 în total. Ce bine că măcar la asta ne-am înşelat! Oţelul a avut nişte tentative, după care a venit şi ocazia care putea provoca un incorect altfel egal: De Gea a salvat în faţa lui Neagu.
Minunea lui Sergiu Costin
Pauză cu 70%-30% la posesie, deci în grafic. Partea a doua a început cu ceea ce trebuia să fie 2-0, dar Costin şi-a adus aminte că a mai făcut minuni pe linia porţii şi a salvat din nou un gol ca şi marcat de Anderson. De partea noastră, mai reuşim un dribling ici-colo, dar în faţa cui!, mai avem o jumătate de ocazie, bun şi ăla, chiar şi un sfert!