Raicu: Asocierea la un dispecerat rămâne obligatorie, pentru că altfel s-ar facilita apariţia taximetriştilor pirat
CGMB nu poate stabili tariful pe kilometru, ci doar pe cel maximal, care este de 3,5 lei pe km
Nu se pot interzice staţiile de pe domeniul privat, pentru că s-ar limita mijloacele de competiţie
Protestele taximetriştilor independenţi n-au avut ecou în rândul consilierilor Primăriei Bucureşti, aceştia precizând că au atribuţii doar în privinţa stabilirii tarifului maxim pe kilometru şi că nu pot modifica legea pentru că ar facilita apariţia taximetriştilor piraţi.
"O parte dintre revendicările taximetriştilor protestatari sunt întemeiate, dar, din păcate, nu sunt direcţionate către instituţia abilitată să le rezolve. Introducerea unui tarif minim pentru cursele de taxi nu poate fi făcută de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Singurul plafon asupra căruia se poate acţiona este cel maximal, care şi în acest moment se situează la 3,5 lei. Or, cu siguranţă, mărirea acestui plafon maximal nu va avea niciun efect asupra rezolvării problemei semnalate de taximetriştii independenţi. (...) Revendicarea privind renunţarea la obligativitatea asocierii la un dispecerat nu poate fi îndeplinită decât prin modificarea legii 38/2003. De altfel, o asemenea măsură ar fi contraindicată pentru că ar crea cadrul necesar apariţiei taximetriştilor pirat", a declarat ieri, în comunicat, viceprimarul Mircea Raicu.
În ceea ce priveşte amenajarea şi amplasarea staţiilor de taxi numai pe domeniul public, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a subliniat că, la nivelul Capitalei, s-au realizat 1.000 de locuri de staţionare, grupate în 124 de staţii pentru taximetrie, "tocmai în ideea de a crea mai multă echitate între cei care beneficiază de staţii de taxi pe domeniul privat şi cei care se pot folosi doar de staţiile de taxi de pe