De când Înalt Prea Fericitul Daniel a devenit manager general al companiei în care acţionar unic este Domnul, soarta Bisericii Ortodoxe Române se îmbunătăţeşte văzând cu ochii, graţie unui business plan alcătuit pe baze realiste şi a unui complex program de vânzări care ţine cont în cel mai înalt grad de nevoile pieţei.
Faţă de epoca romantică a patriarhului Teoctist, regimul Daniel semnifică racordarea religiei la principiile de bază ale economiei de piaţă.
În anii din urmă s-au ridicat măcar la fel de multe biserici ca cele dărâmate de Ceauşescu. Fastul şi dotarea tehnică a celor existente sunt la nivelul exigenţelor noului mileniu. Tot mai des, prin hramuri, sfinţiri sau alte operaţiuni tehnice, biserica este personajul principal al evenimentelor zilei, iar mulţimile de credincioşi care dau năvală să se închine la sfintele moaşte sau să apuce câte ceva din merindele puse gratuit la dispoziţia lor necesită serioase intervenţii din partea forţelor de ordine.
Mai mult: atât la centru cât şi în „filiale” şi-au făcut apariţia, pe lângă lăcaşele de cult, veritabile complexe hoteliere, cu servicii de top, în care, credincioşi sau necredincioşi, pot beneficia de confort şi de atmosfera necesară unei relaxări depline. Aceste dotări sunt realizate din fondurile proprii ale bisericii, din contribuţii ale diverşilor demnitari cu credinţă şi posibilităţi sau din tradiţionala milostenie a publicului larg. Nu întâmplător, această veritabilă politică culminează cu înălţarea unor monumente de cult – precum Catedrala Neamului, sau alte catedrale ridicate de primari ambiţioşi, precum Pandele din Tunari.
Un lucru n-am prea văzut în ultima vreme: cum se îngrijeşte biserica de cei mulţi aflaţi în nevoie. Câte azile au luat naştere pe lângă mănăstiri? Câţi flămânzi fără ajutor sunt hrăniţi prin cantine parohiale, cum sunt ajutaţi, în general, cei care au cea mai
