Profesorul Vasile Dospinescu a fost membru al seminariilor de cercetari în ştiinţele limbajului de la Universitatea din Bordeaux, ERSSAB şi TELANCO, referent în comisii de doctorat, de obţinere a gradului didactic I sau de acordare a titlurilor de conferenţiar şi de profesor universitar.
Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava regretă profund trecerea în nefiinţă a celui care a fost Profesor universitar doctor Vasile Dospinescu, director al Bibliotecii USV şi membru marcant al comunităţii academice sucevene.
"În aceste momente de adâncă durerere, transmitem condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate", au transmis reprezentanţii Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava.
Născut pe 9 mai 1945, Profesorul Vasile Dospinescu a făcut studii gimnaziale la Liceul „Constantin Negruzzi”, apoi studii liceale la Liceul „Mihai Eminescu” din Iaşi. A studiat limba şi literatura franceză şi limba şi literatura română la Universitatea „Al. I. Cuza” din acelaşi oraş, universitate unde şi-a susţinut şi teza de doctorat, intitulată „Semiotică şi discurs didactic”, în domeniul lingvisticii generale.
După ce, la începutul carierei, a fost profesor de limba franceză la Liceul „Mihai Eminescu” din Iaşi şi după o scurtă, dar remarcabilă activitate de traducător, Profesorul Vasile Dospinescu şi-a legat destinul de evoluţia Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava: ca asistent, apoi ca lector, conferenţiar şi, în cele din urmă, ca profesor al acestei Universităţi, Profesorul Dospinescu a desfăşurat o intensă activitate didactică şi ştiinţifică.
A publicat numeroase cărţi şi articole de referinţă în domeniul lingvisticii franceze şi româneşti, apreciate de reputaţi cercetători din ţară şi din străinătate. A predat cu pasiune şi cu un farmec indiscutabil cursuri şi seminarii de limba franceză multor generaţii de studenţi şi mas