O româncă acuză autorităţile din Olanda că i-au sechestrat copilul la scurt timp după naştere. Florica Silea, în vârstă de 20 de ani, acuză medicii dintr-un spital din Utrecht că i-au luat copilul la o oră de la venirea acestuia pe lume, fără nicio explicaţiei şi l-au dat asistenţei sociale olandeze.
Potrivit autorităţilor, băieţelul s-ar afla în custodia statului olandez deoarece oficialii au considerat că părinţii, care muncesc la negru, nu ar putea avea grijă de nou-născut. "În cadrul dialogului cu reprezentantul misiunii diplomatice a rezultat că părinţii copilului nu deţin asigurare medicală şi nu sunt înregistraţi cu reşedinţă în Olanda. La 2 noiembrie 2011, în urma solicitării Secţiei Consulare, autorităţile de protecţie a copilului Utrecht, au remis o copie a deciziei judecătoreşti prin care a fost instituită custodia temporară asupra minorului. Decizia judecătorească este justificată prin faptul că părinţii nu au solicitat asistenţă pentru creşterea copilului după naştere (nr. conform sistemului olandez), iar adresa declarată ca reşedinţă s-a dovedit a fi iniţial falsă, iar ulterior un imobil impropriu creşterii unui copil", au precizat pentru gândul reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Românca a născut pe 1 noiembrie un băieţel. "Este frumuşel, este alb", a declarat mama în primele clipe când l-a strâns în braţe.
"În momentul în care l-am născut, mi-au dat copilul aşa dezbrăcat, mi l-au pus în braţe, iar apoi asistentele au plecat. După o oră au venit două femei în salon şi mi-au spus că bebeluşul trebuie să fie dus în altă cameră. Nu mi-au dat niciun act, nu am semnat nimic. Eu aveam băiatul în braţe şi au venit şi mi-au smult băiatul din braţele meu şi au plecat", a declarat femeia pentru Ştirile ProTv.
După ce i-au luat copilul, femeia a cerut explicaţii pe care susţine că nu le-a primit. "Au venit doi bady