Pe site-ul Patriarhiei, pe lîngă articolele despre care am vorbit în numărul precedent al Dilemei vechi, am găsit şi cîteva mărturii emoţionante ale unor elevi şi profesori din liceele bucureştene, toate avînd aceeaşi concluzie euforică: fără ora de religie, viaţa noastră ar fi mult mai săracă şi, la urma urmei, fără nici un rost.
Suficienţa reprezentanţilor Bisericii, alimentată şi de sondajele care le oferă primul loc în topul instituţiilor de încredere, ar trebui să fie pusă la încercare de comentariile de pe Facebook sau din subsolurile articolelor care dezbat problema predării religiei în şcoli. Acestea ar trebui să-i facă să-şi ia un răgaz de la treburi obşteşti „urgente“, precum aceea a construirii Catedralei Neamului, şi să reflecteze mai adînc la felul în care vor să facă paşi către cei ce pun la îndoială misiunea religiei în şcoli.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajosComentariile amintite spun că predarea religiei în şcoli ar avea ca efect „spălarea creierelor“, îngrădirea libertăţii de alegere, răpirea inocenţei şi a poftei de joacă în rîndul celor mici. Mă întreb dacă nu cumva aceste efecte sînt cauzate mai curînd de vulgaritatea, mîrlănia, ignoranţa şi superficialitatea întîlnite şi promovate astăzi, în viaţa de zi cu zi. Mi-aş dori ca fiul meu, colegii lui să găsească în ei înşişi resurse pentru a le rezista. Şi cred că ora de religie i-ar putea ajuta s-o facă. Apoi, dacă vorbim despre alegere, este sigur că la vîrsta de 9-10 ani un copil nu poate decide singur că devine catolic, ateu, credincios sau budist. Dar atunci cînd o va face, ar fi bine să o facă în cunoştinţă de cauză. Drept care, niscaiva cunoştinţe de religie nu i-ar strica. Pe de altă parte, ora de religie nu are efectul etnobotanicelor: nu devii dependent odată ce ai asistat la ea. (Teoria aceasta nici măcar nu-i nouă: tot se
