Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toate dosarele persoanelor cu dizabilităţi din Sibiu, vor fi reevaluate în urma fraudelor semnalate

Publicat in Gandul, joi 3 noiembrie 2011 ·

Cele peste 19.000 de dosare ale persoanelor cu dizabilităţi din Sibiu sunt reevaluate de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, după ce în judeţ au fost constatate fraude la emiterea de certificate de handicap, urmând să fie sesizată Poliţia în cazul unor noi suspiciuni de fraudă.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu, Beatrice Muntean, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că membrii Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul instituţiei continuă evaluarea tuturor certificatelor de încadrare în handicap emise de fosta comisie, urmând a sesiza organele de urmărire penală, în cazul în care apar noi suspiciuni de comitere a unor infracţiuni.

"Comisia continuă reevaluarea tuturor dosarelor, iar această reevaluare va continua până în decembrie 2012. Dacă vor mai exista suspiciuni de comitere a unor infracţiuni vor fi sesizaţi lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Judeţene Sibiu, pentru extinderea cercetărilor", a afirmat Beatrice Muntean.

Potrivit acesteia, în întreg judeţul Sibiu există 20.407 persoane cu dizabilităţi, dintre care 917 copii, ale căror dosare nu vor fi reevaluate.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Luciana Balteş a declarat, joi, că Serviciul de Investigare a Fraudelor are în verificare mai multe persoane, "evident că se vor extinde cercetările", dar deocamdată nu există date din dosare care pot fi făcute publice.

Întrebat cum urmează să fie recuperat prejudiciul creat de persoanele despre care Comisia Superioară din cadrul Ministerului Muncii afirmă că au obţinut în mod fraudulos certificatul de persoană cu handicap, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch, a declarat că se aşteaptă la extin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 4 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 7 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 4 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 8 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 11 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 5 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 11 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Armata israeliană, acuzată că a folosit sistematic palestinieni ca scuturi umane. În ce constă „protocolul țânțarilor”

HotNews acum 10 ore
Mai mulți civili din Gaza susțin că au fost folosiți de militari israelieni ca scuturi umane, fiind trimiși în case sau tuneluri să se asigure că nu sunt ocupate de militanți Hamas. Informațiile sunt confirmate inclusiv de către militari israelieni,

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

12°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°