Am fost zilele trecute la o grădiniţă recent reabilitată şi bine gospodărită. Ca dovadă că grădiniţa ţine pasul cu cerinţele unei educaţii moderne, copiii participau la un spectacol în sala de festivităţi. După un paravan portabil, doi păpuşari interpretau piesa Motanul Încălţat. Copiii se distrau, erau numai ochi şi urechi, urmărind cele două păpuşi ce apăreau şi dispăreau deasupra paravanului. După spectacol am încercat să stau de vorbă cu protagoniştii. Unul dintre ei, Jojo a plecat grăbit cu recuzita îndesată într-o geantă de voiaj, iar celălalt, al cărui nume nu am aflat, mi-a explicat că nu poate da informaţii pentru că nu-i aici regizorul! Adică el doar prestează, de vorbit să vorbesc cu purtătorul lor de cuvânt. Am încercat să-l înduplec. Se scuza că se grăbesc pentru că mai au de dat o reprezentaţie la o altă grădiniţă. De la ora 12. Ciudată ora, când copiii de regulă ar trebui să meargă la masa de prânz. „Suntem o trupă, Zgubilici, cu grupe în ţară, noi doar jucăm, vorbiţi cu purtătorul de cuvânt, regizorul, el vă poate spune mai multe.” Am stat şi m-am gândit. O fi secretismul, o fi diviziunea socialistă a muncii or pur şi simplu graba celor doi? Cum să aştepţi să vorbească cineva despre prestaţia ta când nici măcar nu a fost de faţă? De ce să nu spui tu care eşti protagosnistul şi eşti întrebat? Orice instituţie publică are purtător de cuvânt, veţi spune. E normal, ca să nu se apuce ficare să vorbească verzi şi uscate, poate chiar împotriva directivelor, dar o părere personală trebuie să aibă toată lumea! Nu ne putem transforma în unelte, care tac şi fac ce li se cere!
Am fost zilele trecute la o grădiniţă recent reabilitată şi bine gospodărită. Ca dovadă că grădiniţa ţine pasul cu cerinţele unei educaţii moderne, copiii participau la un spectacol în sala de festivităţi. După un paravan portabil, doi păpuşari interpretau piesa Motanul Încălţat.
