Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vîlcu, supărat pe opoziţie pentru boicotul legii asistenţei sociale

Publicat in Curierul de Valcea, vineri 4 noiembrie 2011 ·

“PDL îşi doreşte ca Legea asistenţei sociale să fie adoptată prin procedură parlamentară, dar dacă acest lucru nu va fi posibil şi, consul­tând Constituţia, pentru a vedea care poate fi procedura de adoptare a ei, se va trece la asumarea răspunderii”, afirmă deputatul PDL Samoil Vîlcu refe­rindu-se la Legea asistenţei so­ciale. „Subliniez faptul că Opoziţia a depus amendamente la această lege, acestea au fost acceptate, dar acum nu mai vrea să discute, pur şi simplu au blocat mecanismul parlamentar, bineînţeles prin intermediul preşedin­telui Senatului. Această lege este esenţială pentru România, dar pentru Opoziţie nu contează, tot ce fac ei este să încurce totul, în loc de a face ceva constructiv. Noi ne dorim să trecem legea prin procedură parlamentară, ea a trecut prin adoptare tacită la Senat, termenul fiind 3 noiembrie, iar acum va intra în dezbaterea Comisiilor din Camera Deputaţilor. Dacă acest lucru nu va fi posibil, deşi cred că interesul naţional va fi primordial şi vom putea adopta rapid această lege, va trebui să apelăm şi la varianta pe care Constituţia ne-o permite, cea a asumării”, a adăugat parlamentarul democrat-liberal. Conform proiectului, noua lege va limita dependenţa celor asistaţi faţă de stat şi va focaliza ajutoarele către cei care au neapărat nevoie de ele, simpli­fică procedurile administrative prin introducerea formularului unic de solicitare a ajutorului. De asemenea, legea prevede patru categorii de beneficii: măsuri pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, măsuri pentru familie şi copil, măsuri pentru persoane cu nevoi speciale, alte tipuri de asistenţă. “PDL îşi doreşte ca Legea asistenţei sociale să fie adoptată prin procedură parlamentară, dar dacă acest lucru nu va fi posibil şi, consul­tând Constituţia, pentru a vedea care poate fi procedura de adoptare a ei, se va trece la asumarea răspunderii”, afirmă deputatul PDL Sam

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Filip Cristian Jianu, eliminat în primul tur al calificărilor la Australian Open

News.ro acum o ora
Jucătorul Filip Cristian Jianu, 23 de ani, a fost eliminat, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Jianu a fost învins de americanul Mitchell Krueger, scor 6-3, 6-4.. Meciul a durat o oră şi 32 de

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 4 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Premierul canadian, Justin Trudeau, ar putea demisiona pe fondul unei crize politice grave

Ziua Constanta acum 2 ore
Afundat într-o gravă criză politică, premierul canadian Justin Trudeau și-ar putea anunța demisia în această săptămână, în contextul în care se confruntă cu o disidență tot mai mare în propriul său Partid Liberal, a informat duminică jurnalul The Gl

Cum și-a aruncat Ionuț Chirilă casa în aer: „A bubuit tot”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În vârstă de 58 de ani, Ionuț Chirilă este unul dintre cele mai spumoase personaje din fotbalul românesc. Acum, a povestit ceva de necrezut, cum și-a aruncat în aer casa.

Noi creșteri de taxe care ar putea fi introduse de Guvern. Ce mai apare pe lista discutată cu Banca Mondială și Comisia Europeană

Libertatea acum 29 minute
Guvernul ar putea implementa noi măsuri fiscale pentru a crește veniturile bugetare, având în vedere că cele din ordonanța trenuleț pot aduce la bugetul statului aproximativ 6,3 miliarde de lei, adică un sfert din plan, informează publicația Profit.

Zelenski vrea să convină cu Trump asupra unui plan de pace, înainte de orice negocieri cu Putin. Ce i-a propus în legătură cu activele ruseşti îngheţate

Adevarul acum 3 ore
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că dorește să se întâlnească cu viitorul președinte american, Donald Trump, pentru a conveni asupra unui plan de pace înainte de orice negocieri cu Vladimir Putin.

Zelenski s-a oferit să cumpere arme de la viitoarea administraţie Trump cu active ruseşti îngheţate

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a spus preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, că Ucraina vrea să cumpere arme americane în detrimentul celor 300 de miliarde de dolari în active ruseşti îngheţate. Informaţia a fost dezvăluită de Zelenski într-un

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°