Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj va participa între 5 şi 12 noiembrie la festivalul Kids Euro Festival, organizat la Washington de Fundaţia Culturală Franco American în colaborare cu 27 de ambasade europene.
Festivalul se adresează copiilor cu vârste între 2 şi 12 ani, precum şi familiilor, şi cuprinde peste 150 de activităţi în instituţii culturale prestigioase, şcoli, spitale şi alte locaţii, pe parcursul a 26 de zile.
Actorii clujeni vor susţine cinci reprezentaţii la Discovery Theatre şi Millenium Stage, dar şi o serie de workshop-uri la National Children's Museum, în şcoli şi grădiniţe din Washington D.C.
Spectacolul "Cartea cu Apolodor", de Gellu Naum, prezentat de clujeni în festival, spune povestea unui mic pinguin călător. Regia îi aparţine Monei Marian, scenografia este semnată de Epaminonda Tiotiu, muzica de Corina Sîrbu, grafica video de Cristian Luchian, avându-i în distribuţie pe Dana Bonţidean, Călin Mureşan şi Silviu Ruşti.