Românul Lucian Bute, campionul mondial IBF la categoria supermijlocie, și challangerul jamaican Glen Johnson s-au întâlnit aseară la conferința de presă de dinaintea meciului care e programat sâmbătă noapte la \"Pepsi Coliseum\" din Quebec City. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Bute și Johnson trecuseră unul pe lângă celălalt și în timpul zilei, într-un mall din Quebec, acolo unde au susținut câte un scurt antrenament.
"Suntem prieteni de mult timp şi vom rămâne la fel şi de duminică. Un lucru e sigur, sâmbătă, în ring, vom uita de această prietenie. Viteza mea este cea care va face diferenţa. Ne-am antrenat împreună în 2009, dar de atunci mi-am îmbunătăţit stilul. Johnson va fi surprins", a declarat Lucian Bute.
Glen Johnson, care la sosirea în Canada a anunțat că îl va învinge pe Bute, s-a arătat în continuare foarte optimist.
"Lucian are multe calităţi, asta e sigur. Dar are şi multe slăbiciuni. Nu vi le voi spune care sunt pentru că i le veţi dezvălui. Nu mă gîndesc la posibilitatea de a mă retrage, deoarece voi fi campion mondial. Fie că va fi prin knock-out, fie că va fi prin decizie unanimă, voi cîştiga", s-a lăudat Johnson.
Pugilistul în vârstă de 42 de ani spune că nu mai vrea să retrăiască coșmarul din meciul cu britanicul Carl Froch, finalistul din Supersix.
"Va fi război. Am trăit o mare decepţie la ultima înfrângere, cu Carl Froch. Nu mai am de gînd să o retrăiesc. Toată cariera am fost considerat un pugilist neglijent. Nu mă deranjează să mi se mai spună încă o dată aşa. Totuşi am o carieră frumoasă pentru un neglijent, nu e aşa?", a mai spus Glen Johnson.