Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine, într-un interviu la RFI, că "România nu este stat naţional", iar UDMR ar putea vota împotriva Constituţiei dacă sintagma "stat naţional" nu este eliminată din legea fundamentală.
Gyorgy Frunda face apel la istorie, pentru a justifica necesitatea eliminării sintagmei "stat naţional" din Constituţia României: "Imediat după primul Război Mondial, toate statele europene s-au declarat a fi naţionale, unele chiar înainte de primul Război Mondial. După al doilea Război Mondial, la mijlocul anilor '50, Franţa, care este inventatorul sintagmei de naţional, naţiune, stat naţional a renunţat a se autodefini în Constituţia franceză ca stat naţional".
În opinia senatorului UDMR, "această definire se bate cap în cap cu alte prevederi din Constituţia României, care acordă drepturi minorităţilor naţionale din România", informează Mediafax.
"Cum pot să definesc România ca stat naţional, dacă numai la cinci articole mai jos recunosc că în România există minorităţi naţionale, cărora le garantez dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimării identităţii naţionale? Cum pot să trăiesc într-un stat naţional, dacă eu asigur minorităţilor naţionale să-şi folosească limba în administraţie publică, în învăţământ şi aşa mai departe? Cum pot să definesc statul român ca stat naţional, dacă statul român, la ora actuală membru al UE, recunoaşte puterea de decizie a Comisiei Europene de la Bruxelles sau a Curţii Europene de la Strasbourg, în domenii care până acum caracterizau exclusiv statul naţional?", explică Frunda.
Gyorgy Frunda consideră că problema statului naţional este una ce ţine de educaţie.
"Problema este de educaţie, de percepere. Din 1920 şi până astăzi, toţi românii au fost crescuţi, educaţi în spiritul statului naţional. Este o problemă greu acceptabilă din punct de vedere ps