Sa luam exemplul unui om obisnuit, pe numele lui Ion, Iannis, Jean sau John. Sa zicem ca, ani de zile, omul respectiv se imprumuta de la toate bancile dispuse sa-i dea bani si carora le prezinta cifre falsificate privind situatia sa financiara, tot mai proasta in realitate, insa perfect echilibrata pe hartie.
Cu aceeasi carte de vizita onorabila, dar incorecta, omul nostru reuseste sa intre intr-un club exclusivist, ale carui reguli le incalca sistematic. Cheltuieste enorm, munceste putin, aranjeaza cifrele din pix si acumuleaza datorii, cam inca o data si jumatate cat valoarea intregului sau patrimoniu.
Vine criza si sandramaua ii pica in cap. Nu se mai poate imprumuta si nu mai are de unde sa plateasca datoriile scadente. Falsificarea cifrelor iese la iveala si, odata cu ea, dimensiunea minciunii, dar si situatia financiara dezastruoasa a lui Ion, Iannis, Jean sau John. E in faliment.
Si totusi, colegii din clubul cel select nu pot sa-l lase la mana creditorilor, asa cum ar trebui, pentru ca nu pot sa-si strice, la randul lor, blazonul. Pun mana de la mana si decid sa plateasca jumatate din datoria lui Ion, Iannis, Jean sau John si, mai mult decat atat, conving bancile sa stearga cealalta jumatate.
In schimb, omul nostru trebuie sa accepte sa stanga cureaua, adica sa traiasca strict dupa posibilitatile reale, dar si o monitorizare externa, ca sa nu mai fie tentat sa umble la cifre.
Si ce face Ion, Iannis, Jean sau John? Zice "multumesc!"? Isi face cruce ca a scapat cu mult mai ieftin decat ar fi trebuit? Intelege ca nu poti cheltui mai mult decat produci? Nu! Omul nostru se revolta, da din maini si din picioare, face scandal, refuza sa renunte la traiul de huzur si acuza ca ii este furata suveranitatea.
Ei bine, Ion, Iannis, Jean sau John ar fi pana la urma lasat de izbeliste sa se duca la fund
