Atleta Ioana Doagă (foto), legitimată la CS Universitatea Craiova, a câştigat Cupa României la cros, competiţie aflată la prima ediţie, care s-a desfăşurat la Băile Felix, cu participarea a 395 de atleţi de la 56 de cluburi din ţară. Sportiva antrenată de Dan Betini s-a impus la juniori 1 şi s-a calificat la Campionatul European de cros, programat în 11 decembrie la Velenje (Slovenia). CSM Craiova a obţinut trei medalii. La feminin, echipa de tineret alcătuită din Andreea Ghiţă, Gabriela Manolache, Ana Maria Bucă şi Melania Ruican a ocupat primul loc, Daniel Betej a urcat pe treapta a treia a podiumului la seniori, iar împreună cu colegii săi Andrei Ştefana, Marius Buşcă şi Ştefăniţă Dragomir a obţinut argint la echipe.
Tot argint a câștigat şi severineanca Ancuţa Bobocel la senioare, dar pentru clubul Dinamo Bucureşti. CS Pandurii Târgu Jiu, club care a fost premiat de Federaţia Română de Atletism cu suma de 2.000 de lei deoarece a prezentat cel mai mare număr de alergători care au şi încheiat cursa, a obţinut patru medalii.
Astfel, Alexandru Staicu (juniori 1) s-a clasat pe locul doi, Denisa Natalia Stroescu (copii) şi Eugen Şorop (tineret) - pe locul trei, aceeaşi poziţie obţinând-o şi echipa masculină de tineret, alcătuită din Eugen Şorop, Gabriel Gorun, Ionuţ Iordache şi Florin Jianu. Un alt oltean, Ionuţ Drăguşin (Şcoala Generală Drăgăşani), a terminat cursa juniorilor 3 pe locul doi. Atleta Ioana Doagă (foto), legitimată la CS Universitatea Craiova, a câştigat Cupa României la cros, competiţie aflată la prima ediţie, care s-a desfăşurat la Băile Felix, cu participarea a 395 de atleţi de la 56 de cluburi din ţară. Sportiva antrenată de Dan Betini s-a impus la juniori 1 şi s-a calificat la Campionatul European de cros, programat în 11 decembrie la Velenje (Slovenia). CSM Craiova a obţinut trei medalii. La feminin, echipa de tineret alcătuită din Andre