Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea fetiței care trăieşte de şapte ani cu o gaură în inimă

Publicat in Adevarul, joi 3 noiembrie 2011 ·

Denisa Pantelie este lumina ochilor mamei sale, Anita, care o crește fără tatăl care le-a abandondat încă de la nașterea fetiţei. Deși în luna noiembrie Denisa va împlini șapte ani, vârstă la care alți copii învață abecedarul, micuța nu a rostit până acum cuvântul mamă și nici nu a văzut-o sau auzit-o pe cea care i-a dat viață. Viața Denisei va putea fi salvată în ianuarie printr-o operație în Italia, pentru care Asociația Piticot luptă să găsească finanțare.

De vină pentru „distanța" dintre mamă şi fiică este boala nemiloasă de care suferă fetița care, popular spus, are o „gaură" la nivelul inimii. Medicii consideră că problemele Denisei au fost cauzate de faptul că, în timpul sarcinii, mama sa Anita, care la acea vreme avea doar 20 de ani, s-a îmbolnăvit de rubeolă.

O minune

Faptul că Denisa a supraviețuit până la această vârstă reprezintă un miracol în sine, având în vedere pronosticul sumbru dat de medicii care au diagnosticat-o cu canal atrioventricular deschis, la câteva luni de la naștere. La această minune au contribuit în ultimii ani persoane din toată țara, care au făcut donații, impresionate de puterea acestei familii de a merge mai departe, cu speranță, în ciuda tuturor obstacolelor. Asociația Piticot din Oradea a aflat de cazul Denisei în urmă cu trei ani, iar de atunci a sprijinit-o în permanență în demersurile realizate pentru a ajunge să fie operată la inimă în Spitalul Reunit din Bergamo, Italia.

Pregătită fizic pentru intervenția salvatoare

La prima consultație, din luna iunie, din Italia, medicii au spus că Denisa are nevoie de timp și tratament medicamentos care să-i reducă tensiunea pulmonară, pentru a fi pregătită pentru operația pe cord. În luna octombrie, Denisa a ajuns din nou în fața medicilor italieni, care i-au făcut două cataterisme prin care au închis acel canal care este situat în afara inimii, pe arter

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş: termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până la 20 decembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, anunţă că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. În plus, Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care ş

Meta, amendată cu aproape 800 milioane euro în UE, pentru practici abuzive de care a beneficiat platforma de anunțuri Facebook Marketplace

HotNews acum o ora
Comisia Europeană a anunțat că Meta va fi amendată cu 798 milioane euro fiindcă gigantul american a încălcat legile concurenței prin faptul că a creat o strânsă legătură între platforma de anunțuri online Facebook Marketplace și rețeaua Facebook. Di

Raportul de sustenabilitate IULIUS 2023: 500.000 de mp certificați LEED, scăderea cu 26% a consumului total de energie şi progrese privind reducerea amprentei asupra mediului

Press Alert acum 10 minute
Grupul Iulius, unul dintre cei mai mari dezvoltatori mixed-use de regenerare urbană din România, a continuat să facă progrese în implementarea strategiei de sustenabilitate la nivelul întregului portofoliu. Iulius a dezvoltat peste 310.000 mp de ret

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Mesajul familiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Familia a transmis un mesaj privind ceremonia care a avut loc azi. "Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurg

ÎPS Teodosie poate fi judecat în dosarul în care e acuzat de cumpărare de influență. Decizia Curții de Apel Constanța

Ziare.com acum 3 ore
Curtea de Apel Constanţa a decis că Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, însă decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată în trei zile de

UPDATE Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre cazul băiatului mort la SJU Târgu Jiu: Dacă eram chirurg, eu l-aş fi operat pe băiat/ Ce măsuri va lua în scurt timp Ministerul Sănătăţii

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, întrebat de jurnalişti cum comentează cazul adolescentului mort la SJU Târgu Jiu pentru că medicul chirurg nu a intervenit, că el, personal, l-ar fi operat. Rafila a menţionat că a dat răspunsu

Oana Roman, despre situația în care se află Adriana Bahmuțeanu, după moartea lui Silviu Prigoană. „Poate mai puțin zgomot ar fi bine”

Libertatea acum o ora
Oana Roman s-a aflat printre vedetele care au transmis un mesaj emoționant după moartea lui Silviu Progoană, prezentând condoleanțe familiei. Vedeta a măsrturisit că nu era apropiată de acesta, însă îl aprecia foarte mult pentru numeroasele declaraț

Avertismentul OMV: Aprovizionarea cu GAZE NATURALE din Rusia ar putea fi întreruptă. Compania austriacă vrea să recupereze pagubele de la Gazprom

Gandul acum o ora
Compania austriacă OMV AG a avertizat că aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia ar putea fi întreruptă, în contextul în care intenţionează să oprească plăţile pentru importurile de la gigantul Gazprom PJSC, pentru a recupera pagubele câştigate pr

Acuzații grave aduse de ONU Israelului. Metodele de război folosite în Fâșia Gaza "corespund caracteristicilor unui genocid"

Ziare.com acum 12 minute
Un comitet special al ONU însărcinat cu anchetarea practicilor IDF a acuzat Israelul joi, 14 noiembrie, că metodele de război folosite în Fâșia Gaza "corespund caracteristicilor unui genocid", informează AFP. Comitetul evidențiază "pierderile civile

Vremea

București
acum

joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

6°/9°
vin.

7°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/5°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°