Singura întrebare care se pune de acum înainte pentru greci este dacă vor sau nu să rămână în Zona Euro. Această frază a fost pronunţată de două ori cu gravitate, la Cannes, de Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy şi reprezintă un reper în istoria Europei, relatează cotidianul francez \"Le Figaro\". Sursa: Reuters
Această întrebare s-a făcut auzită de mai multe ori pe parcursul celor două zile de summit al Grupului G20.
Cei 20 de lideri ai ţărilor cele mai bogate din lume discută, şi azi, despre modalitatea de relansare a creşterii la nivel mondial şi despre reforma sistemului monetar internaţional, înainte de a aborda, după-amiază, problema ajutorului pentru dezvoltare. ţ
Cel mai grav subiect, care se află în mintea tuturor celor de la Cannes este: va ieşi sau nu Grecia din Zona Euro?
Vot de încredere pentru Papandreou
Anunţul premierului grec Georgios Papandreou, luni seara, privind organizarea unui referendum, prin care vor fi consultaţi concetăţii săi în privinţa planului de ajutorare european, adoptat la Bruxelles, în 27 octombrie, a proovcat un cutremur. Dar la reuniunea liderilor german, francez, ai UE şi FMI, în prezenţa premierului grec, lucrurile au fost clarificate. Grecia va organiza referendumul în 4 decembrie. Problema este dacă guvernul condus de Papandreou va mai fi în funcţie până atunci. Executivul va fi supus unui vot de încredere în faţa Parlamentului, vot care se anunţă extrem de strâns, după cum a recunoscut însuşi prim-ministrul elen aseară.
Întrebarea care se pune în acest referendum nu a fost decisă încă, dar declaraţia lui Sarkozy şi Merkel este foarte clară: "în fond, este vorba să aflăm dacă grecii vor sau nu să rămână în Zona Euro".
Reuniunea de la Cannes a stabilit o linie clară: mai întâi să se accelereze punerea în practică a deciziilor luate săptămâna trecută la Bruxelles, mai exact să fie i