O!, tu, preacinstite cititor care poate că pe spinarea cămilei n-ai urcat niciodată (spre deosebire de mine, cum se va vedea), ai aşadar bunăvoinţa şi primeşte cu bine această nouă epistolă pe care ţi-o trimit din micul & cochetul & bogatul emirat al Qatar-ului, pe unde drumurile vieţii – şi ediţia a IX-a a Conferinţei pentru Dialog Interconfesional de la Doha – mă aduseră încă o dată. O!, tu, care poate eşti relativ zgribulit în aceste zile de noiembrie pe plaiurile tale europene, cît n-aş vrea să primeşti măcar puţine dintre cele 30+ grade Celsius ce se vîntură ziua pe aici printre frunzele prăfuite ale palmierilor, în acest minion stat peninsular mîngîiat pe coaste de apele calde ale Golfului Persic (sau Arabic, cum se vede de pe malul unde mă aflu eu) şi dintr-ale cărui străfunduri (din partea sa de N-E) se scot şi se vînd preţioase gaze naturale, care-au făcut din Qatar un lider în domeniu – este al treilea furnizor mondial de gaze şi totodată primul exportator de gaz natural lichefiat (LNG).
DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri? Aferim, rămîne meritoriu cum acest emirat s-a profilat, în ultimul deceniu, drept un pol politic şi economic greu de ocolit al Orientului arab (şi amintesc, în context, că Excelenţa Sa dl Salem Abdulla Sultan Aljaber, ambasadorul Qatar-ului la Bucureşti, este, de cîţiva ani deja, poate cel mai activ diplomat arab în ţara noastră). Cu o politică externă abilă, cuminte şi cu minte, Qatar-ul a menţinut relaţii echilibrate cu state care altfel se încruntă unele la altele – cum ar fi Arabia Saudită şi Iranul, de exemplu; la fel, sursele mele spun că ceva negocieri dintre Hamas-ul palestinian şi statul Israel, de vor ieşi la lumină, tot prin Qatar vor fi fost med
