Ideea sprijinită de Franţa şi Germania este însă respinsă vehement de SUA şi Marea Britanie. În cel mai bun caz perimetrul acestei taxe se va limita la zona euro.
Germania şi Franţa nu vor renunţa la euro, chiar dacă Grecia o va face - este declaratia facuta de cancelarul german, Angela Merkel, la încheierea unei reuniuni de criză privind Grecia.
După intense discutii purtate aseară la Cannes s-a decis ca referendumul anuntat de Georgios Papandreu să aibă loc pe 4 decembrie. Miza pusă în joc a fost însă modificată iar ajutoarele acordate Greciei au fost conditionate.
FMI este de acord cu eventuale majorări de salarii şi pensii în 2012, daca vor fi resurse bugetare. Surse politice citate de Mediafax susţin însă că acordul nu implică nici o garanţie ca masură va fi şi aplicată. Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel