Dacă Grecia decide să părăsească zona euro, va fi nevoită să iasă şi din Uniunea Europeană, potrivit termenilor tratatelor UE, a anunţat joi Comisia Europeană (CE), transmite Reuters, potrivit Mediafax.
"Tratatele confirmă ceea ce am spus, nu prevăd o ieşire din zona euro fără ieşirea din UE, aceasta este situaţia în momentul de faţă", a declarat Karolina Kottova, purtător de cuvânt al CE.
Kottova a răspuns astfel unei întrebări privind prevederile tratatelor UE pentru o ţară care iese din zona euro, dar nu s-a referit în mod special la vreun stat membru.
Guvernul Greciei este în pragul prăbuşirii, după ce premierul George Papandreou a şocat luni liderii mondiali şi pieţele financiare cu propunerea organizării unui referendum legat de al doilea plan de salvare.
Liderii din zona euro au explicat clar că un astfel de referendum va fi de fapt unul privind apartenenţa Greciei la uniunea monetară.
Papandreou a prezidat joi o şedinţă extraordinară de Guvern, la care ministrul de Finanţe s-a declarat împotriva referendumului, după ultimatumul dat de liderii Franţei şi Germaniei.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel i-au spus miercuri lui Papandreou, la Cannes, că Atena nu va mai primi niciun cent până când nu îşi va demonstra angajamentele faţă de zona euro.
Grecia ar fi trebuit să primească în această lună o nouă tranşă de împrumut de 8 miliarde de euro, esenţială pentru a evita încetarea de plăţi.
Potrivit CE, locul Greciei este în zona euro, existând instrumente pentru a asigura acest lucru.
"Vedem Grecia în zona euro, există instrumentele necesare şi a fost încheiat un acord. În ceea ce ne priveşte, este singura opţiune", a spus Kottova.
Tratatul UE nu prevede opţiunea ca un stat să iasă din uniunea monetară din care fac parte în prezent 17 ţări, dar există posibilitatea părăsirii