Ministrul de finanţe elen Evangelos Venizelos şi-a exprimat astăzi opoziţia faţă de organizarea unui referendum privind apartenenţa Greciei la zona euro, afirmând că această realitate nu poate fi contestată. La scurt timp, un alt ministru, cel al dezvoltării, a cerut premierului să trimită în parlament, spre ratificare, acordul european de salvare a Greciei, în loc de referendum.În aceste condiții, premierul Georgios Papandreou a convocat o reuniune de urgență a guvernului la prânz. Sursa: Reuters
Grupul socialist din parlament se va reuni, de asemenea, în cursul zilei. Mai mulți parlamentari ai formațiunii de guvernământ, care deține acum o majoritate de 152 din cele 300 de locuri din parlament, au cerut lui Papandreou să renunțe la ideea unui referendum şi au cerut guvern de unitate naţională sau alegeri anticipate. În această situaţie, devine problematic dacă Papandreou va obţine mâine un vot de încredere din partea legislativului.
Potrivit unui anunţ de ultimă oră al postului public de televiziune NET, preluat de AFP, guvernul a pierdut majoritatea necesară pentru votul de încredere. Doi deputați socialiști au anunţat pe blogurile lor că nu vor susține guvernul din cauza opoziţiei lor faţă de proiectul de referendum asupra planului european de ajutor.
Astfel, guvernul elen pierde majoritatea în parlament, având doar 150 de mandate dintr-un total de 300, chiar dacă teoretic ar putea să obţină votul încredere, în funcţie de numărul de deputaţi care vor participa la vot, dar şi aşa supravieţuirea sa pare puţin probabilă.
Miniștri rebeli
Astăzi au apărut și primele fisuri în executivul de la Atena. "Apartenenţa Greciei la zona euro reprezintă o cucerire istorică a ţării, care nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Această realizare a poporului grec nu poate depinde de un referendum", a insistat ministrul elen într-un comu