Un camion care transporta nu mai puţin de 20 de tone de peşte, condus de un român, a rămas blocat miercuri pe o alee privată de acces, pietruită, care duce la locuinţa unei familii din Munkedal, la nord de oraşul Goeteborg, pe coasta de vest a Suediei.
"Nu este prima dată când un camion blochează aleea. "Anterior, un camion bulgar a rămas blocat aici", a declarat Hans Rubenstein, proprietarul aleei şi locuinţei către care duce aceasta, relatează site-ul The local.se.
Şoferul român, care lucrează pentru o companie spaniolă de transport, i-a spus lui Rubenstein că venea din Norvegia şi se îndrepta spre Goeteborg.
"Totul a luat-o puţin razna", a declarat românul, care vorbeşte puţină engleză, pentru ziarul local Bohusläningen. El a explicat că a fost direcţionat pe aleea pietruită de GPS, cu ajutorul căruia conducea.
"Ei se ghidează cu ajutorul GPS-ului, deşi acesta nu este mereu precis. Trebuie să şi gândeşti. Pare că acest drum de piatră este drumul spre Goeteborg?", a declarat Rubenstein pentru The Local.
El a spus că în present companiile de transport sunt interesate de costurile cât mai mici şi mai puţin de calitate sau de securitatea şoferilor lor.
Camionul a fost remorcat joi, iar pagubele produse de el au fost plătite de compania de asigurări. Autorităţile i-au promis că vor instala un semn, pentru a evita repetarea situaţiei.