Trei tineri au fost ridicaţi joi, cu tot cu maşină, şi duşi la sediul Poliţiei Topoloveni, după ce au refuzat să coboare din autoturismul cu care circulau pentru a fi legitimaţi de poliţişti.
În urma verificărilor s-a stabilit că cel aflat la volan avea permisul suspendat. Autoturismul a fost oprit pentru un control de rutină de agenţii rutieri aflaţi în patrulare. La volan se afla un bărbat de 23 de ani, din comuna Leordeni, căruia îi fusese reţinut recent permisul pentru conducere sub influenţa alcoolului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, comisarul şef Dănuţ Dinu, citat de Agerpres.
Întrucât şoferul şi cei doi pasageri au refuzat să iasă pentru a fi legitimaţi, poliţiştii au dezumflat cauciucurile maşinii şi au folosit gaze lacrimogene, însă fără succes. În cele din urmă, autoturismul a fost ridicat pe o platformă şi transportat la Poliţia Topoloveni, unde cei trei au fost convinşi să coboare. ‘În urma verificărilor efectuate, suspiciunile agenţilor rutieri s-au confirmat, conducătorul auto având permisul de conducere suspendat‘, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.
Pe numele şoferului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis. Deoarece a refuzat testarea cu aparatul etilotest, tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Trei tineri au fost ridicaţi joi, cu tot cu maşină, şi duşi la sediul Poliţiei Topoloveni, după ce au refuzat să coboare din autoturismul cu care circulau pentru a fi legitimaţi de poliţişti.
În urma verificărilor s-a stabilit că cel aflat la volan avea permisul suspendat. Autoturismul a fost oprit pentru un control de rutină de agenţii rutieri aflaţi în patrulare. La volan se afla un bărbat de 23 de ani, din comuna Leordeni, căruia îi fusese reţinut recent permisul pentru conduc