În urmă cu trei ani, patru fete şi un băiat, premianţi, au lăsat şcolile de la ţară pentru a învăţa carte la oraş. Bursierii sunt acum printre cei mai buni elevi ai Colegiului„Jean Monnet" din Ploieşti.
Performanţa primilor beneficiari ai programului naţional de burse pentru elevii din mediul rural, din Prahova, este notabilă. Cei cinci sunt acum elevi în clasa a VII-a, una de excelenţă, la Colegiul „Jean Monnet" din Ploieşti. Nota 10 predomină în catalog, sunt olimpici şi dau „clasă" prin modestie şi bun-simţ elevilor de la oraş. Adriana Halichias, Larisa Rujoiu, Ana Maria Şerban, Cristina Necula şi Ionuţ Corbu provin din familii fără posibilităţi materiale. Învăţătorii le-au observat talentul şi dăruirea pentru şcoală şi i-au ajutat, la sfârşitul claselor primare, să-şi întocmească dosarele pentru a putea beneficia de bursele de studiu la oraş. Iniţial, în 2009, la nivelul judeţului, s-au înscris 25 de elevi de clasa a IV-a, din mediul rural şi cu o situaţie materială precară. Dintre aceştia, însă, doar ei cinci au fost aleşi pentru clasa de excelenţă de la „Jean Monnet", în urma unei selecţii riguroase a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Prahova. Copiii au reuşit atunci să obţină un punctaj maxim la testele de cultură generală, Matematică şi de Limba română. VEDEŢI AICI MAI MULTE POZE DIN CAMERA DE CĂMIN UNDE LOCUIESC BURSIERII
Elevii de la ţară au planuri mari de viitor Adriana Halichias, are 13 ani şi este din satul prahovean Dumbrava. Mama ei este casnică, iar tatăl lucrează ca inspector de daune la o societate de asigurări. „Doamna învăţătoare m-a ajutat mult să pot ajunge la oraş. Era ceva deosebit pentru mine. Părinţii au fost cei care m-au îndrumat. Nu a fost uşor când am venit să studiez la Colegiul Jean Monnet. Eram mică, abia trecusem în clasa a cincea, şi simţeam dorul de casă, de părinţi şi de prieteni. M-am acomodat însă foarte b