Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul grec pierde majoritatea în Parlament

Publicat in rfi, joi 3 noiembrie 2011 ·

Ecuaţia politică de la Atena se complică: două deputate ale majorităţii socialiste din Grecia au anunţat că nu vor acorda vineri, 4 noiembrie, votul de încredere Guvernului grec. Premierul Giorgios Papandreou îşi convoacă grupul parlamentar socialist, în plină criză politică şi în plină criză a datoriilor.

Cabinetul condus de Giorgios Papandreou pierde majoritatea în Parlament, redusă la 150 de voturi din totalul de 300, potrivit televiziunii publice Net. Guvernul riscă să nu primească aşadar votul de încredere vineri în Parlament. Executivul său încă mai poate, teoretic cel puţin, să treacă acest test, pentru că totul depinde de numărul de deputaţi care vor participa la vot.

Deputatele care au anunţat că nu-i vor acorda votul de încredere lui Giorgios Papandreou protestează astfel faţă de proiectul de referendum privind planul european de salvare financiară, referendum cerut de premierul grec. Ideea consultării populare este contestată de cinci miniştri.

Papandreou a fost convocat la Cannes de liderii zonei euro, care se tem că organizarea unui referendum în Grecia ar putea pune în pericol întreaga zonă euro.

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi cancelara germană, Angela Merkel, l-au convins pe Papandreou să schimbe tema referendumului din data de 4 decembrie. Astfel, grecii nu se vor pronunţa asupra planului propriu-zis de salvare financiară a Greciei, ci asupra rămânerii în zona euro.

Preşedintele francez a avertizat că europenii şi FMI nu pot acorda "nici un cent" Greciei, până când Atena nu va adopta întregul plan anticriză european şi până nu va fi înlăturată "orice îndoială privind rezultatul referendumului".

Ecuaţia politică de la Atena se complică: două deputate ale majorităţii socialiste din Grecia au anunţat că nu vor acorda vineri, 4 noiembrie, votul de încredere Guvernului grec. Premierul Giorgios Papandreou

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Vicepremierul Tanczos Barna, întrebat când vor creşte din nou salariile şi pensiile: Văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că măsurile de îngheţare a salariilor şi pensiilor sunt temporare şi că vede o posibilă indexare în a doua parte a anului viitor, în cazul în care România se ec

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°