Una din masurile cele mai criticate si controversate luate vreodata de Fondul Monetar International este conditionarea creditarii statelor prin programele de ajustare structurala, acestea fiind implementate in forma actuala incepand cu sfarsitul anilor '70. Erau sprijinite privatizarile, taierile bugetare, liberalizarile pietelor de capital si a comertului, dar si eliminarile de subventii si intarirea puterii investitorilor.
Ajustarile structurale au fost atat de intrusive incat prin ele erau reglate politicile statului, dar si legile. La sase ani de la instituirea programelor structurale FMI reusise sa le instituie in 75 de tari.
Reducerea cheltuielilor publice
Au fost eliminate subventiile din agricultura, producatorii locali fiind scosi rapid de pe piata, neputand face fata competitiei cu producatorii occidentali, ce, in mod paradoxal, primeau subventii de la stat.
Sistemul educational a avut de suferit, ajustarile structurale insfacand o bucata destul de mare din bugetul alocat. In aproape toate tarile sarace cheltuielile cu educatia au scazut, in unele chiar si cu un sfert, exemple elocvente fiind Senegal, Sierra Leone sau Togo.
In Benin, studentii Universitatii Cotonou au protestat timp de sase luni pentru ca statul nu mai vroia sa le ofere burse, ca rezultat al reformelor aduse de ajustarile Fondului Monetar.
Liberalizarea dauneaza pietelor statelor in dezvoltare si subdezvoltate
O alta problema este cea a liberalizarii exporturilor si a importurilor. Tarile sarace sunt nevoite sa exporte cat mai mult din propriile resurse si materii prime, pentru a putea achita datoriile, dar, in acelasi timp, sa si importe produse finite, in lipsa industriei.
Nu se creeaza un circuit al banilor in acea societate, deoarece partea de productie ia calea statelor dezvoltate, precum si o