Rapid e de marţi seara la Varşovia pentru jocul cu Legia, din Liga Europa, crucial în vederea calificării în primăvara europeană. Iar polonezii şi-au luat toate măsurile ca să-i şicaneze pe români.
Ca şi la Wroclaw, şoferul autocarului care i-a condus pe giuleşteni la stadion, pentru antrenamentul oficial şi conferinţa de presă, i-a plimbat prin oraş mai bine de trei sferturi de oră, pentru a-i toca nervos. Antrenorul Rapidului a semnalat şi el acest lucru.
"Varşovia e oraş frumos, ca şi Wroclaw, dar nu insistam să-l vizităm în detaliu. Ca şi Wroclaw, am avut şi acum peripeţii cu şoferul care ori nu ştia oraşul, ori a vrut să ne plimbe puţin. Eu sper ca măcar rezultatul să fie la fel ca cel din play off (nr. 3-1 pentru Rapid)", a afirmat Răzvan Lucescu.
În ceea ce priveşte meciul de azi, pe lângă politeţurile de rigoare, antrenorul Rapidului a fost franc. "O înfrângere ne scoate din cursă matematic, iar un egal ne păstrează şanse de calificare pur teoretice. E clar, noi trebuie să câştigăm. Cred că putem pentru că, chiar dacă Legia n-a mai primit gol acasă din septembrie, ei se simt mai bine în deplasare", a afirmat Lucescu junior.