Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai puternice brand-uri bihorene, într-un clasament al Federației Patronilor Bihor

Publicat in Adevarul, joi 3 noiembrie 2011 ·

Federaţia Patronilor Bihor şi Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii din Oradea sunt în căutarea celor mai cunoscute branduri bihorene. În decembrie va fi organizată o gală în cadrul căreia vor fi premiate cele mai renumite firme din judeţ.

Federaţia Patronilor Bihor si Facultatea de Sociologie din Oradea lucrează la realizarea „Topului Brandurilor Bihorene". Practic, se dorește identificarea firmelor care sunt cele mai apreciate de către bihoreni, „produsul" sau „serviciul" cel mai ușor de vândut, atât în țară, cât și în străinătate. Topul va fi gata până la data de 15 decembrie, când cele mai apreciate brand-uri vor fi premiate în cadrul unei gale. Potrivit unora dintre specialiștii consultați de către „Adevărul", statiunea Băile Felix are cel mai mare poțential de a deveni un brand al Bihorului. Alti experți consideră însă că fermele tradiționale și carnea de vită bio sunt adevăratele „brand-uri bihorene".

Băile Felix, cel mai puternic brand bihorean

Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, consideră că staţiunea Băile Felix este cel mai puternic brand bihorean. „Cu toate acestea, trebuie specificat faptul că peşterile din Bihor au un mare potenţial de a deveni brand-uri. Din păcate însă, acestea nu sunt încă valorificate şi promovate corespunzător, din cauza unor lacune legislative, legate de custodia lor", a spus Dumitru Voloşeniuc. Pe de altă parte, Viorel Lascu, preşedintele Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor crede în potenţialul de brand al cărnii de bovină din Munţii Apuseni, provenită de la animale care pasc în zone unde iarba nu este tratată chimic. „Cel puţin 30% din carnea de vită bio comercializată în România provine din Munţii Apuseni. Din păcate, aceasta este procesată în alte zone decât Apusenii. Creând acest brand, primăriile s-ar putea implica în fondarea unor as

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 53 minute
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO

Adevarul acum 52 minute
Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters.

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte miercuri la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român. În 2024, Români

Istvan Kovacs, prima delegare la Euro 2024: va arbitra un meci exploziv din faza grupelor

Adevarul acum o ora
Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Sloveniei şi Serbiei, care va avea loc joi, de la ora 16.00, la Munchen, în Grupa C a Campionatului European, anunţă site-ul UEFA.

Topul domeniilor care angajează elevi și studenți pe timpul verii

Press Alert acum 20 minute
Foto: Arhivă Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piață în ultima lună și jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau celor care nu aveau niciun fel de experiență. „Deși cea mai mare parte a joburilor din această perioadă continuă să fie to

Premierul olandez Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Se declară "prudent optimist" după ce a discutat cu Viktor Orban, care se opune candidaturii sale

News.ro acum 46 minute
Premierul olandez Mark Rutte a declarat marţi că este "prudent optimist" că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat cu premierul Viktor Orban. Însă el a avut dificultăţi în a-l convinge pe Orb

Moment fără precedent în SUA: 175.000 de persoane, condamnate pentru infracţiuni legate de canabis, au fost graţiate în Maryland

Mediafax acum 4 ore
Guvernatorul statului american Maryland a graţiat peste 175.000 de persoane condamnate pentru infracţiuni legate de canabis. Este cea mai mare graţiere din istoria SUA. În urmă cu aproape un an, consumul de canabis a fost legalizat în Maryland.

Jandarm, arestat preventiv după ce și-a violat partenera. Bărbatul a fost suspendat din funcție

Ziare.com acum o ora
Un jandarm în vârstă de 46 de ani din Arad a fost arestat preventiv după ce și-a violat partenera. Agresorul a fost reclamat de partenera sa, care este angajat în Ministerul de Interne. Bărbatul se afla în concediu medical când a comis violul, confo

Focar de infecții în Japonia. O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore îi alarmează pe specialiști

Adevarul acum 52 minute
Cazurile de infecție cu o bacterie periculoasă și mortală au atins un nivel record în Japonia, iar experții nu înțeleg care este cauza care a dus la răspândirea acesteia, relatează CNN.

Vremea

București
acum

31°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°