Grecia trebuie să se hotărască dacă vrea să rămână în zona euro şi să-şi clarifice poziţia privind planul de salvare european decis săptămâna trecută, dacă vrea să spere să obţină ajutorul financiar prevăzut de acesta, a declarat, miercuri seară, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, citat de AFP.
El a adăugat că premierul elen, Giorgios Papandreou, a afirmat că referendumul privind planul decis de ţările din zona euro ar putea avea loc la 4 sau 5 decembrie.
La încheierea unei reuniuni de criză la care au participat (lideri ai Uniunii Europene şi FMI, precum şi premierul elen, Sarkozy a afirmat că aplicarea planului decis săptămâna trecută la Bruxelles "va fi accelerată".
"Am spus clar autorităţilor elene, atât majorităţii, cât şi opoziţiei (...) că europenii şi FMI nu pot avea în vedere vărsarea celei de-a şasea tranşe a programului de ajutor până când Grecia nu va adopta integral pachetul de măsuri din 27 octombrie şi până când incertitudinile privind rezultatul referendumului nu vor dispărea", a adăugat Nicolas Sarkozy, în prezenţa cancelarului german Angela Merkel.
"Grecia vrea sau nu să rămână în zona euro?", s-a intrebat el. "Sperăm ca da (...), dar asupra acestui subiect se va pronunţa poporul grec, dacă va fi organizat un referendum", a mai spus Sarkozy.
"Lansăm un apel solemn în favoarea realizării rapide a unui consens politic în Grecia", a afirmat preşedintele francez.
Premierul elen a provocat surpriză în Europa anunţând luni decizia de a convoca un referendum pentru aprobarea planului european de reducere a datoriei şi limitare a crizei din zona euro, decis săptămâna trecută la Bruxelles.