Consumul casnic de bunuri de larg consum a crescut cu 6% ca valoare în primele şase luni ale anului 2011 comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit unui studiu GfK.
Deşi valoarea cumpărăturilor românilor a crescut, în volum piaţa a înregistrat o scădere cu 2% din cauza scumpirilor. Astfel, alimentele de bază au fost cele mai afectate de creşterea preţurilor, valoarea cheltuită pentru aceste categorii fiind cu 15% mai mare. În acelaşi timp, cheltuielile pentru produse alimentare ne-esenţiale au crescut cu 4%.
Dintre produsele alimentare de bază, uleiul a înregistrat creşteri valorice de până la 40%, în vreme ce volumul a scăzut cu aproape 2%. Pentru cafeaua măcinată şi prăjită - considerată de consumatori un produs esenţial - nivelul cheltuielilor a rămas constant. Cu toate acestea, consumul a scăzut cu până la 7%.
În privinţa produselor de îngrijire a locuinţei şi de igienă personală, cheltuielile au înregistrat creşteri de 5% în prima jumătate a anului comparativ cu perioada similară a anului precedent. Dintre produsele nealimentare de bază, consumatorii au plătit mai puţin pentru detergent de rufe (-1%), în timp ce pentru şampon de păr cheltuielile au crescut cu până la 12%, deşi consumul a rămas aproximativ acelaşi.
După o perioadă în care produsele de îngrijire au fost puternic afectate de scăderea consumului, în prima jumătate a anului, categorii precum deodorantele şi săpunul de toaletă înregistrează creşteri în volum de 4%.
Românii preferă magazinele mari
Comerţul modern câştigă în continuare teren în detrimentul celui tradiţional, se mai arată în studiul GfK. Astfel, 47% din totalul cheltuielilor gospodăriilor din România pentru produse de larg consum au fost realizate în magazine mari, precum hipermarketurile. Buticurile şi magazinele alimentare, principalele formate ale comerţului tradiţional, au pi