De mai multe luni de zile, oamenii legii au urmărit activitatea a doi tineri din Brăila, în vârstă de 22 şi 23 de ani. Cei doi tineri erau "cărăuşi" de heroină şi cocaină. Ultimul transport, în valoare de 60.000 de euro, nu a mai ajuns la clienţi, pentru că ofiţerii de la Crimă Organizată au confiscat stupefiantele pe când erau introduse în ţară, la vama Cenad. În total, oamenii legii au pus mâna pe 2,5 kilograme de heroină şi 300 de grame de cocaină. Drogurile proveneau din Spania şi erau distribuite de către inculpaţi consumatorilor din municipiul Bucureşti.
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi introducere în ţară de droguri de mare risc", a spus Emil Andrei, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.