- Prietenul de la Paltinis -

* Il cheama Octavian Nicolae si traieste la Paltinis. A fost cel mai apropiat prieten al filosofului Constantin Noica in ultimii ani ai vietii. Legatura lor tarzie si reverentioasa marturiseste azi despre un Noica sensibil, bland si, cel mai adesea, singur *

Domnul Puiu a intrat in incaperea aproape incremenita de frig a cantinei din Paltinis si, cautand din priviri un loc liber, a ajuns in fata unei mese la care se mai aflau deja trei persoane. A salutat cu amabilitate si a cerut voie sa se aseze. Cand sa-si traga un scaun, domnul din fata lui s-a ridicat in picioare. Avea un palton inchis la culoare, pe care nu-l dezbracase, caci aerul inghetat al pensiunii te facea sa scoti aburi. Pe cap - o caciula ruseasca indesata pana la sprancene. Daca s-ar fi uitat si mai jos de masa, ar fi vazut probabil galosii si ghetrele de postav infasurandu-i gleznele. Dar domnul Puiu n-a facut asta atunci, caci privirile lor s-au intalnit brusc, iar politetea de-a dreptul exagerata cu care celalalt ii intindea mana, o mana moale si catifelata de orasean, l-a cucerit pentru toata viata.

Dumnealui era Constantin Noica: un nume care nu-i spunea nimic. Ceva nelamurit il tinea insa cu ochii pironiti. Noica asta avea in gesturi ceva distins si greu de definit, o moliciune ciudata, ca o teama ca ar putea oricand sa deranjeze pe cineva. Cu jena ca nu mancase supa intreaga, i-a multumit cu sarut-mana tinerei ospatarite, desi o stiau toti, nu mai era nici un dubiu, mancarea era rece si searbada. El o mancase incet, cu gesturi distinse, mestecand elegant, coborat ca din greseala din rama unui vechi tablou aristocrat. Era de-ajuns sa-l fi privit cu rabdare si cu un strop de imaginatie. Lumina bolnavicioasa a celor cateva becuri s-ar fi preschimbat in luciri de candelabre si fetele de masa pline de pete ar fi scos fosniri de damasc. In locul