Premierul elen George Papandreou s-a arătat dispus, ieri, să renunţe la planul controversat de organizare a unui referendum pe marginea celui de-al doilea pachet de sprijin extern destinat ţării, respectiv cu privire la părăsirea sau nu a zonei euro, informează Los Angeles Times.
Anunţul oficialului grec, făcut publicaţiei Times, la Parlamentul din Atena, a urmat reuniunii de urgenţă a Cabinetului elen, care a avut loc ieri după-amiază.
Planul de referendum a generat tensiuni politice în ţară şi în exterior, dar şi pe pieţele financiare internaţionale.
Liderii europeni, reuniţi ieri la Cannes (Franţa), unde a început un summit de două zile al G20, au făcut presiuni asupra premierului grec, avertizând că trebuie să ia rapid o decizie cu privire la rămânerea în zona euro sau părăsirea acesteia.
Anna Diamantopoulou, ministrul educaţiei din Grecia, a declarat că Papandreou s-a prezentat în şedinţa de guvern de ieri cu propunerea de renunţare la referendum.
În schimb, Papandreou nu a cedat presiunilor opoziţiei şi chiar ale unor membri din propriul partid (Socialist) să demisioneze, aşteaptând rezultatul votului de încredere din Parlament, programat pentru astăzi.
Papandreou a generat o criză politică în Grecia, iar la nivel european - temeri că o eventuală ieşire a ţării sale din uniunea monetară ar pune în pericol întreaga zonă euro.
Totuşi, cancelarul german Angela Merkel a afirmat că Franţa şi Germania "nu vor renunţa la euro", chiar dacă poporul elen va vota pentru ieşirea din zona euro.
La rândul său, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a subliniat că Grecia trebuie să se hotărască dacă vrea să rămână în zona euro şi să-şi clarifice poziţia privind planul de salvare european, dacă vrea să spere să obţină ajutorul financiar prevăzut de acesta
"Le-am spus clar autorităţilor elene că europenii şi FMI nu pot avea î