Citind in numarul trecut al revistei scrisoarea intitulata "Cioburile iubirii", am avut sentimentul ciudat ca-mi citesc propria poveste, rostita de altcineva.
Cat de egali suntem toti, in suferinta din dragoste! Cat de asemanatoare sunt sentimentele omenesti, indiferent daca sunt traite de un print sau de un cersetor. Important ar fi sa nu ne lasam infranti niciodata de ele, sa credem nestramutat ca dupa rau vine binele, ca orice sfarsit are si-un inceput.
In ce ma priveste, spun cu mana pe inima ca suferinta din dragoste imi place. Nu sunt o masochista, dar suferinta, mai mult decat fericirea, iti arata intensitatea, adancul, puterea incredibila a inimii de a se darui. De fiecare data cand mi se opreste respiratia de durere si se transforma in suspin, cand imi simt inima prefacuta in cenusa, in toata suferinta aceea exista si rasplata: traiesc ceva puternic, adevarat, ceva diferit de platitudinea vietii obisnuite. Dumnezeu mi-a dat bucuria pe care altii n-o au niciodata, sa traiesc din plin dragostea. Nu numai la suprafata, ci coborand in adanc, pana la radacini...
Il cautam prin toate locurile pe unde fusesem impreuna. Treceam prin dreptul tuturor carciumioarelor din urbea noastra provinciala, in care statusem fata in fata, uitand de bautura turnata in pahar. Ochi in ochi, tinandu-ne strans de maini, peste masa, de teama ca am putea disparea. Cu lacrimile curgandu-ne pe obraz, din intensitatea uriasa a emotiei. Asta e dragoste, nu-i asa? Si astazi, ii mai urmaresc mersul pe strada, pasii usori, elastici, de atlet. Ii caut zambetul, privirea fosforescenta, felul in care tinea tigara, apucand-o cu degetele, ca mafiotii din filmele americane. Cateodata, mi se nazare chiar ca il vad trecand pe strada, cu gluga treningului trasa pe cap, dar este doar o iluzie. Sau urc alergand pe scari, spre usa apartamentului meu, cu asteptarea aceea plina d
