350 de voluntari vor reîmpăduri comuna Tigveni, sâmbătă, 5 noiembrie. Acţiunea face parte din campania "Plantăm fapte bune în România!", demarată la 29 octombrie în Ialomiţa.
Sâmbată, 5 noiembrie, va avea loc a doua acţiune de împădurire organizată în această toamnă în cadrul mişcării „Plantăm fapte bune în România!”.
Cei 350 de voluntari vor împăduri aproximativ un hectar în comuna Tigveni. Lor li se alătură Inspectoratul de Jandarmi Judeţean şi companiile Provident, Dr. Oetker, Holcim-Ecovalor, Adobe, Danone, Orange şi Asociaţia Hidroterapia Bucureşti.
Voluntarii vor planta 4.000 de puieţi de gorun şi frasin, potrivit proiectului tehnic elaborat de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Piteşti.
Terenul aparţine domeniului public al Consiliului Local Tigveni, iar acţiunea se face cu acordul și angajamentul Consiliului Local și al Primăriei Tigveni de a lua parte la creșterea și îngrijirea unei păduri noi.
În data de 29 octombrie a avut loc prima acţiune de împădurire a mişcării „Plantăm fapte bune în România” în localitatea Armăşeşti, judeţul Ialomiţa. În noiembrie, pe lângă plantarea din judeţul Argeş, acţiuni similare vor avea loc în localităţile Tăureni (judeţul Mureş), Ardud (judeţul Satu Mare) şi Livezile şi Dudeştii Vechi (judeţul Timiş).