Înainte de a trece cu mașina peste piciorul victimei, agresorul l-a lovit în cap și i-a furat telefonul mobil. Făptașul a fost imobilizat de trecători, care s-au adunat în jurul mașinii acestuia.
UPDATE, ora 14.52: Angajații poliției rutiere susțin că acesta este primul caz de agresiune gravă, în Republica Moldova, asupra unui organ al legii.
În timpul petrecerii incidentului, polițistul se afla în misiune pe bulevardul Ștefan cel Mare, în porțiunea cuprinsă între străzile Bulgară și Armenească.
Oamenii legii spun că V.B., de 28 de ani, proprietarul unui autoturism Toyota alb, l-a întrebat pe polițist de ce i-au fost luate numerele de înmatriculare.
Din cauza faptului că șoferul s-a manifestat agresiv, victima a încercat să îl filmeze cu telefonul mobil. În acel moment, agresorul l-a lovit pe polițist în cap, apoi a demarat în trombă, călcându-l peste picior. Anchetatorii sosiți la fața locului spun că tânărul ar fi oprit și ar fi trecut din nou cu mașina peste piciorul agentului rutier.
Acum agresorul se află în custodia poliției. Dacă starea victimei se agravează, el riscă ani grei de închisoare.
Vom reveni cu amănunte.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md