Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de pensionari au format cozi pentru ajutoarele la încălzire

Publicat in Adevarul, joi 3 noiembrie 2011 ·

Acordarea ajutoarelor pentru încălzire i-a scos pe arădeni dis de dimineaţă din case şi i-a îndemnat să se aşeze la cozi, pentru a depune formularele completate în acest sens.

Anul acesta, primăria din Arad va acorda subvenţii diferenţiat, cu procent, în funcţie de veniturile care intră în fiecare familie, la fiecare final de lună. Ca urmare a eliminării subvenţiei generalizate de la bugetul de stat şi bugetul local, energia termică va fi facturată la preţul întreg adică de 307, 42 de lei pe gigacalorie iar fondurile de la subvenţia generalizată vor fi direcţionate în sprijinul persoanelor cu venituri de până la 1300 de lei.

Chiar şi în aceste condiţii, oamenii se tem că vor avea facturi mari şi că vor trebui să se împrumute pentru a plăti căldura. Totuşi, cozile la ghişee au apărut imediat.

Pentru a primi ajutoarele trebuie completată o documentaţie stufoasă în care cei care solicită ajutor declară că nu mai au alte venituri.

“E greu. Trăiesc cu soțul la un apartament cu două camere iar pensiile noastre nu depășesc 750 de lei. Din bănuții ăștia trebuie să trăim toată luna. Unde mai pui, pe lângă cheltuieli, mâncarea și medicamentele? E groaznic”, a declarat Maricica Ion, unde dintre pensionarele care așteptau la coadă.

Pensionarii însă se plâng că trebuie să aştepte mult şi că astfel îşi pun sănătatea şi aşa subredă în pericol.

Aceste documentații sunt însă necesare, susțin reprezentanții Primăriei Arad.

“Ajutoarele se accordă la cererea iar legea prevede condiţii pentru a fi eligibil, în funcţie de venitul pe membru de familie. Aceste condiţii sunt foarmulate foarte clar şi de aceea trebuie completate aceste formulare şi declaraţii pe proprie răspundere. În Arad s-au organizat patru centre zonale, tocmai pentru a nu avea aglomeraţie şi recomandarea ar fi să se ocupe administratorii blocurilor de colectat şi depus aceste formu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa fraceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 3 ore
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 56 minute
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum o ora
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum o ora
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor arhivistice destinate pensionarilor

News.ro acum 31 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere pentru fixarea preţurilor de către companiile care furnizează servicii arhivistice cetăţenilor care solicită eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor. Auto

Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, din nou membră în Consiliul de Administraţie TAROM, cu un mandat de 4 ani

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu este din nou membru în Consiliul de Administraţie TAROM începând din data de 15 iunie. Mandatul noilor membri este de 4 ani. ”În urma finalizării procedurii de selecţie, Adunarea Generală a Acţionarilor

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

19°/35°