Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La rezidenţiat s-au înscris 32 de candidaţi

Publicat in Vocea Brailei, joi 3 noiembrie 2011 ·

* la Brăila au fost scoase la concurs 15 posturi, dintre care 12 de medici şi trei de farmacişti * specialităţile la care Spitalul Judeţean de Urgenţă are un deficit major sunt medicina de urgenţă (trei posturi), cardiologie (două posturi), radiologie (două posturi)

Direcţia de Sănătate Publică Brăila a transmis Ministerului Sănătăţii lista candidaţilor care s-au înscris la concursul de rezidenţiat pe post şi loc. Astfel, la sesiunea din 2011 s-au înscris, la nivelul judeţului Brăila, 32 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie. Conform informaţiilor furnizate de către directorul executiv al DSP Brăila, dr. Gabriel Ciochină, 16 candidaţi vor încerca să ocupe un post din cele disponibile în unităţile sanitare brăilene şi 16 vor concura pe locurile scoase la concurs de MS. Rezidenţiatul pe locuri ofertează un număr de locuri ce asigură specialişti conform necesităţilor din teritoriu. Rezidenţiatul pe post se organizează în funcţie de numărul de posturi solicitate de unităţile sanitare publice, iar cei înscrişi la această formă de concurs candidează strict pe postul respectiv. Pentru zonele deficitare din punct de vedere al asigurării asistenţei medicale se nominalizează numai specialităţile şi unităţile sanitare ce funcţionează cu mai puţin de 50% din numărul de personal normat pe locurile de muncă. La nivel naţional, la concursul pe care Ministerul Sănătăţii îl va organiza pe 20 noiembrie, s-au înscris 5.030 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie, care vor concura pe cele 3.810 locuri şi posturi scoase la concurs.

La Brăila au fost scoase la concurs 15 posturi, dintre care 12 de medici şi trei de farmacişti. Potrivit datelor afişate pe site-ul MS, cele mai multe posturi de medici sunt disponibile la Spitalul Judeţean de Urgenţă, care are nevoie de 2 rezidenţi la cardiologie, 3 rezidenţi în medicina de urgenţă, la Un

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum o ora
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 4 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 5 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum 52 minute
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

FNGCIMM extinde parteneriatele regionale pentru susţinerea IMM-urilor din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov

Ziarul Financiar acum o ora
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat, în luna iulie, patru noi acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov, în scopul extinde

ACCIDENT grav în Rusia. Cel puțin 13 oameni au murit după ce un autobuz plin cu mineri s-a răsturnat

Gandul acum o ora
Cel puțin 13 persoane au murit și alte 20 au fost rănite după ce un autobuz care transporta mineri s-a prăbușit într-o râpă în Republica Sakha (Iacuția) din Orientul Îndepărtat rus, luni dimineață, au transmis autoritățile locale. Accidentul a avut

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/36°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°