“Atenţie la echilibrul puterilor în stat. Mâine-poimâine veţi decide prin hotărâri judecătoreşti cine este preşedintele României. Noi nu avem niciun mecanism de stabilire a echilibrului între executiv, legislativ şi justiţie”, le-a transmis, potrivit Mediafax, preşedintele Traian Băsescu judecătorilor la Reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei de la Ministerul Justiţiei. Desigur, ne-am obişnuit cu declaraţiile fistichii ale domnului preşedinte, dar în cazul de faţă se impun câteva observaţii de bun-simţ. În primul rând, primul care, tocmai prin asemenea declaraţii, încalcă principiul separaţiei în stat, este chiar domnia sa. În al doilea rând, nu cred că este nevoie de un mecanism de stabilire a echilibrului dintre puterile statului când în prezidenţiala fişă de post este stabilit tocmai rolul de mediator al şefului de stat între aceste puteri. Nu în ultimul rând, reuzultatul alegerilor prezidenţiale este validat de Curtea Constituţională, e drept, nu e o hotărâre judecătorească în sensul folosit de preşedinte, dar este condiţia absolut necesară pentru a ajunge şef de stat. Dacă stăm, precum preşedintele, drept să judecăm strâmb, cred sincer că instanţele judecătoreşti ar desemna un preşedinte mai coerent decât cel pe care îl avem în prezent.
“Atenţie la echilibrul puterilor în stat. Mâine-poimâine veţi decide prin hotărâri judecătoreşti cine este preşedintele României. Noi nu avem niciun mecanism de stabilire a echilibrului între executiv, legislativ şi justiţie”, le-a transmis, potrivit Mediafax, preşedintele Traian Băsescu judecătorilor la Reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei de la Ministerul Justiţiei. Desigur, ne-am obişnuit cu declaraţiil