"În urmă cu trei ani ne-am certat cu Lora pentru că ea încerca să dicteze ce trebuia să facem noi chiar şi în viaţa personală. Au fost depăşite atunci anumite limite, a izbucnit un scandal mare între Lora şi Lisa, iar atunci Lora a părăsit trupa. Eu am rămas alături de Mona şi de Lisa şi niciuna dintre noi nu a mai ţinut legătura cu Lora. Cea care a luat iniţiativa să ne împăcăm a fost Mona, care s-a întâlnit cu Lora la premiile Romanian Music Awards de la Braşov", povesteşte Veronika.
"Mona a intrat în cabina unde era Lora şi i-a întins mâna pentru împăcare. A fost un moment în care au plâns amândouă mult, de bucurie. Ulterior, ne-am întâlnit toate patru într-un restaurant din Bucureşti. Am fost foarte fericite că suntem din nou împreună, ca o familie", a mai adăugat Veronika.
Veronika a fost cooptată în trupa Wassabi de către Lora, care a fost impresionată de aptitudinile de dansatoare ale acesteia.
"Îi datorez foarte multe Lorei şi sunt foarte fericită că ne-am împăcat. Nu se poate vorbi însă despre reunirea trupei Wassabi. Mona are proiectul ei solo, Lisa este o mămică fericită, Lora are cariera ei de succes, iar eu lansez un proiect muzical împreună cu Iulian, fostul component al trupei Morandi", mai declară Veronika. "În urmă cu trei ani ne-am certat cu Lora pentru că ea încerca să dicteze ce trebuia să facem noi chiar şi în viaţa personală. Au fost depăşite atunci anumite limite, a izbucnit un scandal mare între Lora şi Lisa, iar atunci Lora a părăsit trupa. Eu am rămas alături de Mona şi de Lisa şi niciuna dintre noi nu a mai ţinut legătura cu Lora. Cea care a luat iniţiativa să ne împăcăm a fost Mona, care s-a întâlnit cu Lora la premiile Romanian Music Awards de la Braşov", povesteşte Veronika.
"Mona a intrat în cabina unde era Lora şi i-a întins mâna pentru împăcare. A fost un moment în care au plâns amândo