Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se lansează licitaţia pentru bike-sharing

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 3 noiembrie 2011 ·

Primăria clujeană a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) invitaţia pentru licitaţia privind execuţia proiectului european “reţea de staţii self-service de închiriere biciclete”. „Documentaţia a fost trimisă spre publicare vineri, 28 octombrie. Ne aşteptăm să fie depuse oferte de către firme care au mai avut experienţă în domeniu pentru că proiectul implică şi lucrări de infrastructură urbană, adică piste de biciclete şi staţii, cât şi dotarea cu echipamente, biciclete şi softul aferent. Din acest motiv, caietul de sarcini prevede cel puţin o experienţă în proiecte similare”, a precizat primarul Sorin Apostu. Durata contractului de achiziţie publică este de 12 luni de la data transmiterii ordinului de începere a lucrărilor. Vă reamintim că prin acest proiect se vor instala 50 de staţii self-service de biciclete, din care 44 în municipiul Cluj-Napoca şi restul de şase staţii în comunele Apahida şi Floreşti, urmând să fie achiziţionate şi un număr de 540 de biciclete. Practic, din orice punct al oraşului, clujenii se vor putea deplasa gratuit în orice alt punct, pe baza unui card emis la cerere care permite ridicare din staţie a unei biciclete şi depozitarea în punctul de sosire. Pentru început, vor fi eliberate 6.000 de cartele gratuite. Totodată, prin proiect se va finanţa construirea de noi piste de biciclete, în lungime totală de circa 14,5 kilometri. Valoarea proiectului estimată este de 17,6 milioane de lei, din care 13, 4 milioane de lei este suma nerambursabilă solicitată. Contractul de finanţare pentru acest proiect a fost semnat la începutul lunii octombrie de primarul Sorin Apostu şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, în prezenţa premierului Emil Boc. Contractul este o premieră pentru oraşele din România.

Primăria clujeană a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) invitaţia pentru

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 8 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 9 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00 / Ce reguli trebuie să respecte competitorii electorali

G4Media acum 28 minute
Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, în acest context, Autoritatea Electorală Permanentă reamintind competitorilor electorali că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 13 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 9 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 7 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, se retrage temporar din funcţie. El este anchetat pentru comportament sexual nepotrivit

News.ro acum o ora
Procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, se retrage din funcţie până când ancheta privind acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit va ajunge la final, a anunţat instanţa de la Haga, citată de The Guardian. Vineri, personalul d

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 7 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Gândul: Fraudă masivă la votul din R. Moldova. Maia Sandu ar coordona operațiunea – surse

Mediafax acum 10 ore
După ce George Simion, liderul AUR și finalist în cursa prezidențială, i-a cerut Maiei Sandu să oprească „turismul electoral”, Gândul a descoperit o rețea bine pusă la punct de oameni care aduc cu forța cetățeni la secțiile de votare din țara vecină

Vremea

București
acum

sâm.

9°/14°
dum.

7°/21°
lun.

12°/23°
mar.

8°/21°
Iasi
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/19°
lun.

8°/20°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

13°
sâm.

10°/16°
dum.

9°/19°
lun.

13°/21°
mar.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/13°
dum.

6°/16°
lun.

6°/14°
mar.

5°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
lun.

10°/16°
mar.

8°/19°