Afacerile Continental, furnizorul internaţional de componente pentru industria auto, au ajuns, în primele nouă luni din 2011, la valoarea de 22,6 miliarde euro, în creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat, joi, compania.
Furnizorul de componente pentru industria auto a raportat un rezultat operaţional (EBIT) de 1,9 miliarde de euro, o creştere de 540 milioane de euro (+40%) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În plus, rezultatul operaţional ajustat cu amortizările achiziţiilor şi factorii excepţionali (EBIT ajustat) a crescut cu circa 433 de milioane de euro, ajungând la 2,2 miliarde de euro.
Marja EBIT ajustată este de 9,9%, faţă de 9,4%, în 2010, în timp ce profitul care revine acţionarilor a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 531 milioane de euro, respectiv cu mai mult de jumătate, la 894 milioane euro.
De asemenea, profitul pe acţiune a crescut la 4,47 euro, de la 1,82 euro, în aceeaşi perioadă a anului precedent.
În ceea ce priveşte lichidităţile disponibile, oficialii concernului Continental au menţionat că obiectivul stabilit este ca valoarea acestora să ajungă, până la finele anului, la 500 milioane de euro, în timp ce gradul net de îndatorare să scadă sub şapte miliarde de euro.
La finalul celui de-al treilea trimestru, valoarea contabilizată a datoriilor financiare nete ale companiei era de aproape 7,3 miliarde de euro, cu aproape 800 milioane de euro mai puţin decât se înregistrase în perioada similară din 2010.
În 2011, compania se aşteaptă la vânzări de cel puţin 29,5 miliarde de euro, în timp ce prognoza privind marja rezultatului operaţional ajustat să fie de circa 10%.
Concernul Continental a investit, în primele nouă luni ale anului 2011, circa un miliard de euro, faţă de 782 de milioane de euro, în aceeaşi per