Ultima idee izvorâtă din puţul Ministerului Mediului, aceea ca toţi posesorii de centrale individuale să plătească o taxă de poluare începând cu 2013, mi-a trezit în memorie imaginea fulgurantă a unui monstru din coşmarurile copilăriei. Sursa: EVZ

Cum îi trece unuia prin cap o reglementare meschină şi complet decuplată de realitatea imediată, cum o îmbrăţişează imediat toţi birocraţii din lume. Monstrul care îmi traversează din când în când emisferele cerebrale e chiar ăla, cel născut din somnul raţiunii. Îl vedeam la televizor pe Borbely explicând fatalist ceea ce ni se întâmplă. Nu visase nimic în noaptea dinainte, dar dimineaţă, când a aflat ideea Comisiei Europene, i s-a părut genială.

Monstrul birocratic este specia dominantă pe planetă, noi, oamenii de rând, venim după aia. Eram condamnaţi deja pentru că aşa se hotărâse. Nu mai era nimic de comentat. Expunerea semăna cu rânjetul unui mistreţ care îşi arată colţii şi asta numesc eu monstrul birocratic. Emisia de noxe a centralelor murale este inofensivă, dar într-o interpretare ultra-ecologistă ar trebui poate interzise, dar nu asta este discuţia. Nici măcar valoarea taxei, de va fi 50 sau 200 de euro/an, ci inadecvarea subiectului la realitatea pe care o trăim. E vorba de principiu.

Nu poţi clădi pietre de moară pe spatele consumatorului final şi în acelaşi timp să te angajezi să ştergi datoriile companiilor de stat, dar fără a le restructura. Cam asta face acum Guvernul. FMI a acceptat în principiu radierea unor datorii istorice - pe care oricum nu mai miza nimeni că vor fi plătite vreodată - cu condiţia privatizării urgente a găurilor negre din economie. Aceasta se întâmpla în mai, anul acesta. Emil Boc a promis că aşa va face şi că marii datornici vor avea un management privat începând, ştiţi de când?, din decembrie. Suntem în noiembrie şi procesul de selectare a managerilor