Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre membrii lumii interlope din Piteşti condamnat la închisoare, luat de la domiciliul său

Publicat in Romania Libera, joi 3 noiembrie 2011 ·

Poliţiştii l-au luat de la domiciul său din comuna argeşeană Bradu pe unul dintre membrii lumii interlope din Piteşti, Alexandru Cornel, zis Titoaşcă, de 36 ani, condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă şi ultraj contra bunelor moravuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentntilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, acesta a fost ridicat de către poliţişti şi dus în arest, de unde a fost condus sub escortă şi încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, din oraşul Mioveni, judeţul Argeş.

În iunie 2009, Titoaşcă a fost reţinut după ce a lovit cu brutalitate un fost campion naţional la judo, într-o frizerie din cartierul piteştean Găvana. El a stat în arest doar 24 de ore, după care instanţa a decis cercetarea acestuia în stare de libertate, însă imediat în timp ce pleca de la Tribunalul Argeş a fost ridicat de oamenii legii într-un alt dosar de înşelăciune.

Pentru agresiunea asupra sportivului, Alexandru Cornel, zis Titoaşcă, a fost condamnat, la sfârşitul lunii cotombrie, de către magistraţii argeşeni la cinci ani şi şase luni de închisoare, astfel că, în cursul zilei de miercuri, în baza unor informaţii, a fost căutat la domiciliul său, unde a fost găsit, în prezent fiind încarcerat în Penitenciarul Colibaşi.

În 2008, Titoască şi alţi patru amici de-ai lui au bătut crunt un taximetrist, în faţa unui local din Piteşti, din cauză că acesta a refuzat să-i plimbe pe bărbati cu maşina prin oraş, la diferite localuri. Agresiunea asupra taximetristului a continuat şi după ce acesta a ajuns la spital, interlopii intrând peste el la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Argeş, victima necesitând 70 de zile de îngrijiri medicale.

Poliţiştii l-au luat de la domiciul său din comuna argeşeană Bradu pe unul dintre membrii lumii interlope din Piteşti, Alexandru Cornel, zis Titoaşcă,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump și Zelenski s-au întâlnit în privat înainte de funeraliile Papei Francisc. Anunțul Casei Albe

HotNews acum 39 minute
Președintele SUA, Donald Trump, și liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, „au avut o discuție foarte productivă” înainte de slujba de înmormântare a Papei Francisc care are loc sâmbătă în Piața Sfântului Petru de la Vatican, potrivit Casei Albe, ci

UPDATE - Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, la Vatican, reunind lideri din întreaga lume / Ceremonial grandios şi o maree de oameni - VIDEO

News.ro acum o ora
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni. Papa Franc

Klaus Iohannis, surprins în imagini când mătura trotuarul din faţa casei sale din Sibiu - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătură trotuarul din faţa casei sale din Sibiu. Imaginile au fost postate pe Facebook cu hastag-urile ” #Sibiu #SasuEşuat #NuMaiSuntBaniDeAvioanePrivate”. ”Ghiciţi personajul! Indicii: a mai

Virginia Giuffre, femeia care i-a acuzat pe Jeffrey Epstein și prințul Andrew de abuz sexual, s-a sinucis

Libertatea acum 2 ore
Virginia Giuffre, cea care i-a acuzat pe Jeffrey Epstein și prințul Andrew de abuz sexual, a murit la vârsta de 41 de ani. Femeia s-a sinucis, conform anunțului făcut vineri, 25 aprilie, chiar de familia sa.

Coreea de Nord prezintă o nouă navă de război de 5.000 de tone în „stilul Kim Jong Un”

News.ro acum 3 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la o ceremonie de lansare la apă a unui „nou distrugător multifuncţional”, a anunţat, sâmbătă, agenţia de stat KCNA, citată de Reuters. Nava de război de 5 000 de tone a fost echipată cu „cele mai putern

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 2 ore
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

VIDEO Zelenski, primit cu aplauze de mulțimea aflată în Piața Sfântul Petru pentru înmormântarea Papei Francisc

HotNews acum 59 minute
Volodimir Zelenski participă, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc, alături de alți șefi de stat. La sosirea președintelui Ucrainei în Piața Sfântul Petru, mulțimea l-a aplaudat, scrie The New York Times. Zeci de mii de oameni sunt prezenți la slu

Crin Antonescu: În diferenţele noastre stă bogaţia. În unitatea noastră stă puterea

News.ro acum 3 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, crede că România trebuie să devină mai relevantă în parteneriatul cu SUA şi în Uniunea Europeană şi trebuie să facă tot ce poate pentru a obţine aceste lucruri. ”România trebuie să fac

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării până duminică

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări cod galben şi cod portocaliu de vânt şi instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a ţării. n cea mai mare parte a Moldovei, estul şi nord-estul Munteniei, precum şi în nordul

Un atac israelian în Gaza s-a soldat cu moartea a patru persoane. Alte 30 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, anunţă apărarea civilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case. „Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răn

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

22°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

8°/14°
lun.

9°/19°
mar.

9°/21°