Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCE a redus dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale

Publicat in Adevarul, joi 3 noiembrie 2011 ·

Banca Centrală Europeană a redus, joi, dobânda de politică monetară la 1,25% de la 1,5%, spre surprinderea economiştilor, care se aşteptau ca BCE să menţină rata.

Decizia a fost luată în prima şedinţă a noului preşedinte al instituţiei, italianul Mario Draghi, care a acţionat rapid în contextul în care se profilează o nouă recesiune, iar tensiunile pe marginea crizei datoriilor suverane cresc tot mai mult.

Mario Draghi, care a preluat conducerea BCE într-un moment critic al zonei euro, pare mai dispus decât predecesorul său, Jean-Claude Trichet, să tolereze inflaţia în numele creşterii economice şi a stabilităţii, scrie New York Times. Rata anuală a inflaţiei în zona euro este de 3 la sută, cu mult peste ţinta BCE de 2 la sută. Dar mulţi economişti susţin că, în contextul în care fabricile produc sub capacitate, există o ameninţare mică a inflaţiei susţinute.

Ce spuneau analiştii înaintea şedinţei

Înaintea şedinţei de joi, părerile economiştilor cu privire la posibilitatea ca noul preşedinte al BCE să reducă dobânda de referinţă la doar două zile de la preluarea funcţiei, au fost împărţite.

Au existat analişti care au spus că "prudentul dom Dragi" va evita orice mişcare îndrăzneaţă şi că se va face remarcat ca fiind un luptător împotriva inflaţiei. Ei arătau că Draghi trebuie să îi convingă întâi pe membrii germani ai BCE, care au în vedere stabilitatea preţurilor şi care s-au opus, probabil, reducerii dobânzii.

De cealaltă parte, erau economiştii care susţineau că Mario Draghi, care are un doctorat în economie, îşi dă seama că pericolul unei recesiuni este mult mai mare decât riscul de creştere a preţurilor. În plus, ei spuneau că actualul preşedinte al Băncii Centrale va dori să demonstreze că este un apărător al creşterii zonei euro şi a stabilităţii.

Şi Banca Naţională a României a decis, miercuri, să reducă,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°